Amenzile neconstituţionale. Cine poate face contestaţie şi ce faci dacă ai depăşit termenul de 15 zile

Amenzile neconstituţionale. Cine poate face contestaţie şi ce faci dacă ai depăşit termenul de 15 zile

Dacă ai fost amendat, trebuie să conteşti amenda în instanţă, respectând nişte paşi.

Cu siguranţă ai multe nelămuriri după decizia luată miercuri de Curtea Constituţională şi te întrebi ce se întâmplă cu amenzile deja aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare, dacă acestea vor fi şterse, dacă poliţiştii te mai pot amenda zilele acestea şi ce urmează să se întâmple, per ansamblu.

Ce înseamnă decizia CCR pentru tine, ca cetăţean?

Că toate amenzile acordate pentru nerespectarea ordonanţelor militare pot fi anulate în instanţă, indiferent dacă au fost plătite sau nu.

Îţi va fi anulată automat amenda încasată?

Nu, decizia CCR nu duce la anularea din oficiu a proceselor-verbale aplicate de poliţişti, însă dacă ai fost amendat vei avea şanse mult mai mari de câştig în instanţă. Ce trebuie să faci este să ceri anularea procesului-verbal prin care ţi-a fost aplicată amenda de către poliţie/jandarmerie.

Pot fi anulate toate amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă?

CCR a găsit neconstituţională OUG 34/2020 în ansamblul ei. Acest act normativ a fost publicat pe 31 martie 2020 în Monitorul Oficial şi a majorat semnificativ amenzile acordate atât cetăţenilor, cât şi companiilor.

În acelaşi timp, a fost declarat neconstituţional şi art. 28 din OUG 1/1999, care stabileşte amenzile pentru încălcarea regimului stării de urgenţă. Cum prevederile art. 28 din OUG 1/1999 existau şi înainte de intrarea în vigoare a OUG 34/2020, interpretarea multor specialişti este că vor putea fi contestate toate amenzile aplicate în baza ordonanţelor militare, din 16 martie începând.

Cum procedezi pentru a te adresa instanţei?

Trebuie să formulezi o plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Plângerea se depune la judecătoria unde a fost săvârşită contravenţia, iar termenul este de de 15 zile de la data la care ai primit procesul-verbal sau data la care ţi-a fost comunicat prin poştă (dacă nu ai vrut să semnezi procesul-verbal, de exemplu).

Ce faci dacă ai depăşit termenul de 15 zile?

Ei bine, pe perioada stării de urgenţă, toate termenele sunt supendate. Asta înseamnă că termenul de 15 zile va începe să curgă de la 15 mai. Aşadar, ai timp să conteşti amenda în instanţă până la finalul lunii mai.

Ce faci dacă ai plătit deja?

Şi în acest caz, vei putea recupera de la stat banii achitaţi, cu aceeaşi condiţie: să conteşti procesul-verbal de contravenţie.

Ce documente mai sunt necesare?

Pe lângă plângere, este necesar să depui şi dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 de lei, dar şi o copie a procesului-verbal şi a actului de identitate. Desigur, poţi apela la ajutorul unui avocat, astfel încât plângerile să fie formulate corect, conform legii.

Dacă ai plătit deja jumătate din amendă, mai poţi formula plângere?

Da, plata amenzii nu îţi ia dreptul de a o contesta. Procedura e aceeaşi, iar dacă vei avea câştig de cauză, vei primi banii înapoi.

Mai poţi fi amendat de poliţişti acum?

Da, mai ales pentru că decizia CCR va produce efecte de la publicarea în Monitorul Oficial şi numai pentru viitor. Trebuie să conteşti amenda, iar până ţi se termină procesul, decizia Curţii va fi publicată. În acel moment o vei putea invoca şi instanţa va ţine cont de ea.

Au fost declarate neconstituţionale şi ordonanţele militare?

Nu, au fost declarate neconstituţionale prevederea care stabileşte amenzile din ordonanţa privind starea de urgenţă şi modificările aduse de Guvern. Potrivit ultimelor declaraţii ale premierului Orban, se va reveni la amenzile anterioare, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza