ANALIZĂ: Ce facem cu monumentele lăsate în paragină?

Ce au în comun o plimbare prin centrul Bucureştiului, câţiva paşi pe faleza din Constanţa şi un traseu printr-o localitate monoindustrială ca Roşia Montană?

Putem spune că este "prea târziu" pentru salvarea unei case, unui monument, unei localităţi?, se întreabă jurnaliştii de la evz.ro.

Istoria recentă ne arată că da, lista exemplelor ilustrative fiind nepermis de lungă. Autorităţile nu au fonduri să intervină, iar investitorii privaţi dispuşi să acorde atenţie acestui domeniu sunt prea puţini - ba chiar, în mod paradoxal, ei sunt luaţi în derâdere într-un moment în care România are nevoie de aceste investiţii. Ce au în comun o plimbare prin centrul Bucureştiului, câţiva paşi pe faleza din Constanţa şi un traseu printr-o localitate monoindustriala ca Roşia Montană? Monumente arhitecturale valoroase lăsate în paragină, neîngrijite şi, multe dintre ele, aproape de prăbuşire.

Unde duce dezinteresul

Fiecare dintre cele trei exemple are o cauză diferită şi, totuşi, toate pot fi reduse la un singur aspect: dezinteres. În Bucureşti, procesul de reabilitare a străzilor din Centrul Vechi a rămas nepermis de mult în urma calendarului iniţial din cauza proastei gestionări a contractelor cu firmele care au câştigat licitaţiile. Lucrările pe ultimele străzi sunt acum în curs de finalizare, pasul următor fiind reabilitarea faţadelor. Efectele investiţiilor se văd deja, iar grupurile de turişti străini s-au înmulţit vizibil.

În schimb, la Constanţa, Cazinoul a rămas în paragină după ce un investitor privat a luat în concesiune clădirea, intenţionând să o reabiliteze. S-a lovit de ambiguităţi legislative, a renunţat la proiect, iar acum clădirea este scoasă la vânzare. Cazinoul poate fi salvat şi readus la forma iniţială, bugetul necesar estimat fiind de 1,5 milioane de euro. Dacă se găseşte un investitor dispus să vină cu aceşti bani - altul! -, nu este prea târziu pentru a salva emblema oraşului Constanţa.

Şi mai tristă este situaţia localităţilor care s-au dezvoltat în jurul unei singure industrii şi care au fost abandonate de autorităţi în ultimii ani. Roşia Montană, o localitate minieră cu o istorie de două mii de ani şi cu zeci de case monument istoric, încă îşi aşteaptă fondurile pentru restaurare.

Deşi stă pe 314 de tone de aur şi 1.480 tone de argint, disputa care macină această localitate de peste un deceniu o împiedică să îşi valorifice istoria.

Roşia Montană, contra cronometru

"Salvarea sa (n.r. - a Roşiei Montane) nu doar că este imperativă, dar ea va fi posibilă doar prin reluarea activităţii de minerit în zonă sau prin punerea la dispoziţie de către statul roman de fonduri şi logistică semnificative", se arată într-un raport realizat de Grupul Independent de Monitorizare a Patrimoniului Cultural de la Roşia Montană, din care fac parte academicienii Alexandru Vulpe şi Răzvan Theodorescu.

Documentul mai precizează că, în absenţa unei intervenţii financiare masive, într-un orizont de aproximativ 5-10 ani, stadiul de degradare a fondului arhitectonic va atinge limita la care niciun fel de activităţi de restaurare/conservare nu vor mai fi posibile. Altfel spus, Roşia Montană se apropie rapid de momentul în care va fi prea târziu pentru salvarea monumentelor istorice din zonă. Patrimoniul Roşiei Montane, cu precădere cel arhitectonic, se află deja în stare deplorabilă, aflându-se în real pericol de dispariţie, potrivit unui raportului citat.

Grupul recomandă identificarea fără întârziere a proprietarilor de monumente istorice din localitate şi ajutarea lor în demersurile legale (proiectare, avizare) şi tehnice de a-şi restaura proprietăţile. Academicienii au decis să întreprindă eforturi de mediere între proprietarii instituţionali ai imobilelor cu valoare istorică din Roşia Montană şi compania minieră Roşia Montană Gold Corporation, în vederea identificării unor soluţii care să permită restaurarea acestora. Şi asta pentru că prezenţa unui investitor străin în zonă schimbă radical situaţia prin simplul fapt că există un partener de discuţii dispus să investească.

Potenţial turistic nevalorificat

Potrivit experţilor în turism, atracţiile Roşiei Montane sunt fragmentele de galerii romane şi vestigiile arheologice descoperite în urma cercetărilor din ultimul deceniu, cele 41 de clădiri monument istoric, lacurile artificiale din zonă - denumite tăuri -, monumente ale naturii ca Piatra Corbului şi Piatra Despicată, sau bisericile aparţinând diverselor culte.

Investitorul susţine că, în paralel cu proiectul minier, va pune la dispoziţie 70 de milioane de dolari pentru valorificarea patrimoniului de la Roşia Montană, în plus faţă de cele 11 milioane de dolari cheltuite deja de companie pentru cercetări şi pentru lucrări de conservare. O investiţie care va atrage după sine dezvoltarea turismului local. Pe de altă parte, cei care se opun proiectului de exploatare a aurului, conştienţi şi ei că turismul poate fi o soluţie pe termen lung pentru comunitate, nu oferă soluţii concrete în acest sens.

Cu toate că de zece ani de zile se bate pasul pe loc, iar proiectul minier încă îşi aşteaptă avizele, investitorul a început lucrările de restaurare în centrul istoric al comunei. Programul de restaurare include peste 300 de case din zona istorică, ce vor fi redate circuitului public pentru viaţa de zi cu zi a comunităţii. Prima casă restaurată din centrul istoric a fost inaugurată în urmă cu mai bine de un an şi găduieşte o expoziţie modernă de istorie a mineritului.

Deciziile amânate pun în pericol patrimoniul

Compania desfăşoară şi lucrări de decolmatare şi securizare a accesului la o serie de galerii din zonă, pentru ca acestea să poată fi vizitate de public. Printe ele şi galeria Cătălina-Monuleşti, situată în centrul istoric al comunei, care păstrează urme de exploatare din toate epocile istorice (romană, medievală şi modernă) şi în care a fost descoperit cel mai numeros lot de tăbliţe cerate datând din timpurile romanilor. Obiectivul este ca, în paralel cu proiectul minier, să fie amenajate galerii din mai multe perioade istorice, astfel încât vizitatorii să poată înţelege cum s-a dezvoltat şi cum a evoluat mineritul la Roşia Montană.

În total, compania ar finanţa 31 de programe pentru conservarea patrimoniului de la Roşia Montană, iar parteneriatul public-privat ar asigura punerea în circuit turistic şi în scopuri educaţionale a unor obiective care altminteri ar rămâne uitate. Roşia Montană nu este un caz singular. Şi aici, ca şi în multe altele, cu cât se întârzie mai mult luarea unei decizii, cu atât avansează gradul de degradare a obiectivelor de patrimoniu, apropiindu- se periculos de distrugere.

În plus, faptul că autorităţile ezită în încheierea unor parteneriate cu investitori privaţi care doresc să se implice nu face decât să ridice costurile necesare unor reabilitări profesioniste şi să întârzie momentul în care toate aceste obiective sunt repuse în circuitul turistic.

Analiză preluată din evz.ro. Citiţi AICI articolul în formatul original