Anchetă la Directia Copilului Cluj VIDEO

Anchetă la Directia Copilului Cluj VIDEO
Declaraţia halucinantă a directorului de la Protecţia Copilului cu privire la cazul de abuz de la Turda a ajuns în atenţia Avocatului Poporului. Biroul teritorial Cluj s-a sesizat din oficiu şi a cerut explicaţii de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Biroul teritorial Cluj al Avocatului Poporului a demarat o anchetă în cazul fetiţei de 12 ani, abuzată sexual de către un asistent parental.

"Avocatul poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la declaratia directorului directiei pentru protectia copilului legat de existenta pretinsului consimtament al minorului, prin demersul nostru am solicitat pozitia oficiala a reprezentantilor institutiei", a declarat Camelia Reghini, expert avocatul poporului.

La scurt timp după incidentul de la casa de tip familial, şeful Direcţiei de Protecţie a copilului spunea că nu este vorba de un abuz.

"Este o interventie mai speciala. Nu discutam totusi de un abuz sau de un viol ci de o fapta consfintita cu acordul amandurora", a spus Daniel Tamas, director Directia Copilului.

Experţii de la Avocatul Poporului au solicitat conducerii Direcţiei să precizeze ce măsuri va lua pentru a nu se repeta asemenea incidente. În urma răspunsului pe care îl va primi, biroul teritorial Cluj va decide dacă sesizează mai departe Avocatul Poporului, care poate recomanda chiar şi demiterea şefului Direcţiei Copilului.

Reporter: Alin Golban
Operator: Călin Fedeleş

Comenteaza