Angela Merkel a inaugurat Institutul de Studii Germane FOTO

Angela Merkel a inaugurat Institutul de Studii Germane FOTO
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a inaugurat în această după-amiază, înainte de a părăsi Clujul, Institutul de Studii Germane al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB).
Ceremonia de inaugare a fost deschisă de rectorul Andrei Marga, care a prezentat linia de studii germane a UBB, detaliind istoria acesteia.

„Inaugurarea acestui institut e un act simbolic”, a spus Angela Merkel, urând succes profesorilor şi studenţilor. Cancelarul german a tăiat panglica inaugurală şi a avut apoi un dialog de 20 de minute cu studenţii şi profesorii UBB, în care s-a discutat despre specificul studiilor în limba germană la universitatea clujeană şi cooperarea cu universităţile din Germania.

La ora 18, cancelarul Germaniei s-a îndreptat către aeroport.
Comenteaza