Şantaj şi ameninţări la Cluj, timp de o jumătate de an. Polițiștii l-au arestat abia acum pentru cercetări

Şantaj şi ameninţări la Cluj, timp de o jumătate de an. Polițiștii l-au arestat abia acum pentru cercetări
| Foto: https://www.newsbucovina.ro/

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Cluj a fost reținut de polițiști și ulterior arestat, pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, a reieșit faptul că, în perioada februarie-iunie a.c., acesta ar fi săvârșit 3 acte de amenințare asupra unui bărbat în vârstă de 31 de ani, cu scopul de a obține de la acesta sume de bani.

De asemenea, la data de 10 iulie a.c., aflându-se în proximitatea unei unități de învățământ, cel în cauză ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, prin amenințări cu acte de violență la adresa aceluiași bărbat.

Cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, la data de 20 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele acestuia, iar în baza ordonanței a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraților Judecătoriei Turda, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice, a transmis IPJ Cluj. 

Comenteaza