Apartament din Gherla, distrus de flăcări VIDEO

Apartament din Gherla, distrus de flăcări VIDEO
Un incendiu a izbucnit în această după-masă la un apartament din Gherla. Când şi-a văzut locuinţa cuprinsă de flăcări, proprietara a suferit un şoc.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Vecinii au fost cei care au observat fumul gros care ieşea din apartamentul situat la parterul unui bloc de pe strada Alexandru Vlahuţă din Gherla. Proprietara imobilului, o femeie de 75 de ani a fost salvată de unul dintre vecini, care a reuşit să deschidă uşa apartamentului. "Am intrat înăuntru, iar
femeia era în casă şi era plină cu fum, nu mai vedea. Am scos-o şi am adus-o la aer", a povestit bărbatul.

La faţa locului s-au deplasat pompierii voluntari din Gherla, însă a fost nevoie de sprijin de la Detaşamentului de Pompieri din Dej pentru a lichida incendiul. Intervenţia acestora a durat aproape o oră.

Proprietara apartamentului a suferit un şoc şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .