Apele Române nu amendează Floreștiul pentru munții de gunoaie de pe Someș

Apele Române nu amendează Floreștiul pentru munții de gunoaie de pe Someș

Un videoclip ce arată munți de gunoaie pe malurile Someșului în Florești a devenit viral pe internet. Reprezentanții Apelor Române spun că situația trenează de ani de zile. 

Reprezentantul Administraţiei Bazinale a Apelor Someş-Tisa, Ioan Curt, susţine că situaţia este neschimbată de mai mulţi ani şi responsabilitatea pentru curăţarea malurilor revine primăriilor:  „A fost un control în primăvară la toate primăriile din judeţ, control pe care-l facem înainte de topirea zăpezii, iar Primăria Floreşti a fost atenţionată cu privire la faptul că malurile în zona respectivă nu sunt curate”, scrie Adevărul.ro

Curt a mai susţinut că nu a amendat Primăria Floreşti şi nu crede că amenzile sunt soluţia. Acesta mai spune că "localnicii care stau pe o lungime de circa 200 de metri aruncă deşeurile pe malurile Someşului. Am impresia că se duc şi fac curat în zona de construcţii şi aruncă deşeurile în fundul curţii”. 

VEZI ȘI Petiție pentru igienizarea malurilor Someșului: "Dacă voturile sunt importante și părerile trebuie să fie"

 

Comenteaza