Aplicaţia „APEL 112”, salvatoare pentru victimele a două accidente din Cluj / Descărcată de peste 280.000 de români

Aplicaţia „APEL 112”, salvatoare pentru victimele a două accidente din Cluj / Descărcată de peste 280.000 de români

Aplicaţia „APEL 112”, care poate localiza cu precizie de 10 metri telefonul unei persoane care apelează numărul unic de urgenţă, a fost descărcată de peste 287.000 de persoane, anunţă un comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Un caz important în care localizarea prin intermediul aplicaţiei a avut loc în judeţul Cluj, unde trei persoane au fost implicate într-un accident rutier şi nu cunoşteau zona în care se aflau. În mai puţin de un minut, Serviciul de Ambulanţă şi Poliţia au primit date importante de la faţa locului. Tot în judeţul Cluj, un conducător auto implicat într-un accident rutier a fost localizat cu ajutorul aplicaţiei STS, iar apelul a fost transferat către agenţiile de intervenţie în doar 62 de secunde, precizează sursa citată.

STS a lansat, în data 15 februarie, aplicaţia de urgenţă Apel 112 pentru telefoane mobile, care permite transmiterea coordonatelor GPS la momentul iniţierii apelului către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Aplicaţia este dezvoltată de către STS şi permite transmiterea coordonatelor atunci când apelul de urgenţă este generat dintr-o reţea naţională de telefonie mobilă. Utilizarea acesteia presupune activarea şi existenţa serviciilor de date (acces Internet) şi a serviciului de localizare (GPS) ale telefonului mobil.

Chiar şi în lipsa serviciului de date, apelantul va putea să îi comunice operatorului 112 în timpul conversaţiei telefonice poziţia în care se află pentru că aplicaţia APEL 112 permite afişarea coordonatelor GPS.
Aplicaţia APEL 112 se poate descărca gratuit din Magazin Google Play şi Apple Store.

Comenteaza