Aproape jumătate dintre apelurile de urgenţă la 112, în Cluj, sunt false. Vezi statistica

Aproape jumătate dintre apelurile de urgenţă la 112, în Cluj, sunt false. Vezi statistica
Aproape jumătate dintre apelurile primite în trimestrul III pe numărul de urgenţă 112, în Cluj, sunt false, relevă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.


Este vorba în total de 137.477 apeluri în acest interval, dintre care 43,75 % au fost reale şi 56,25 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă - 68,92 %, Poliţie - 25,57 %, Pompieri - SMURD - 3,93 % şi respectiv Jandarmerie - 1,58 %.


„Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay", arată şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, Vasile Roman. Totuşi, niciun clujean nu a fost sancţionat, în ciuda constatărilor făcute de către autorităţile statului, mai arată el. "Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale", a explicat Roman.

Etichete
Comenteaza