Aqua Park lângă Cluj. Vezi macheta proiectului şi când încep lucrările

Aqua Park lângă Cluj. Vezi macheta proiectului şi când încep lucrările

Primăria comunei Chinteni de lângă Cluj va construi un Aqua Park la standarde europene, pe o suprafaţă de peste 6 hectare.

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a oferit detalii despre Aqua Parkul care urmează să se contruiască în comuna de lângă Cluj.

Primarul Lucia Suciu a declarat că a fost finalizat Studiul de Fezabilitate al Aqua Parkului şi că se poartă discuţii la Bucureşti, cu o Comisie a Ministerului Turismului (cel care finanţează investiţia), care va analiza aceste documente şi care poate veni cu îmbunătăţiri. Urmează finalizarea Proiectului Tehnic, în următoarele două luni, două luni şi jumătate, iar apoi se va trece la licitaţia de execuţie, care va fi o licitaţie internaţională, cu termen de depunere a ofertelor de 45 de zile.

Lucia Suciu a postat deja macheta noului parc acvatic de distracţii pe pagina sa de Facebook (Foto) şi i-a invitat pe toţi cei interesaţi să transmită sugestii despre cum ar trebui să arate investiţia, la sediul primăriei.

Primarul comunei Chinteni a apreciat că lucrările efective la Aqua Park vor începe în primăvara anului viitor şi vor dura circa un an şi jumătate din acel moment. Tot în cadrul acestui proiect finanţat de Ministerul Turismului este inclusă şi amenajarea Lacului Chinteni, cu un spaţiu special pentru pescuit şi hidrobiciclete.

Potrivit primarului Lucia Suciu, Aqua Parkul se va întinde pe o suprafaţă de peste 6 hectare iar investiţia totală va fi de circa 20 de milioane de euro.

În comuna clujeană Chinteni urmează să înceapă în această vară lucrările la un alt obiectiv, de data aceasta derulat prin Compania Naţională de Investiţii, este vorba de o nouă sală de sport.

Administraţia din Chinteni mai are aprobate şi mai multe contracte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II), în sumă totală de peste 20 de milioane de lei, privind introducerea canalizării în satele aparţinătoare, contruirea unor poduri, modernizarea unor drumuri, modernizarea unei şcoli şi edificarea unui centru medical în comună. Lucia Suciu a mai afirmat că pentru toate aceste proiecte sunt lansate licitaţiile publice iar anul acesta vor demara lucrările.

Comenteaza