Şarapova, cercetată de poliţie pentru înşelăciune şi conspiraţie

Şarapova, cercetată de poliţie pentru înşelăciune şi conspiraţie
Poliţia a anunţat că tenismena rusoaică, de cinci ori campioană în turneele de Mare Şlem, este cercetată pentru înşelăciune şi conspiraţie, după falimentul unui proiect imobiliar de lux.

Maria Şarapova (30 ani) este anchetată în India, într-o afacere imobiliară care s-a încheiat prost. Rusoaica a mers în India, în 2012, pentru a lansa proiectul imobiliar de apartamente de lux, numit "Ballet by Sharapova", care ar fi urmat să aibă terenuri de tenis, propriul heliport şi facilităţi de cel mai înalt nivel. Firma care a iniţiat demersurile, Homestead Infrastructure Development, este acuzată că a încasat milioane de dolari de la cumpărători înainte de a abandona cauza. Maria Şarapova este anchetată alături de firma al cărei proiect l-a susţinut.

"Scopul meu este să îi fac pe proprietari să simtă că deţin ceva special şi diferit", este mesajul Şarapovei, pe site-ul companiei.

"Orice vedetă care susţine un produs devine agent al respectivei companii. Nimeni nu ar fi investit în proiect fără prezenţa numelui Mariei Şarapova", a precizat Piyush Singh, avocat al părţii reclamante, potrivit AFP.

Proiectul din Gurgaon, din vecinătatea capitalei New Delhi, ar fi trebuit finalizat în 2016, însă a fost abandonat. Maria Şarapova, care a refuzat să facă declaraţii pe marginea acestui subiect, este nevoită să îşi pună din nou la lucru echipa de avocaţi, după cazul Meldonium, din 2016. Rusoaica a revenit la jumătatea acestui an după o suspendare de 15 luni şi a încheiat 2017-le pe poziţia 61 în clasamentul WTA.

 

Comenteaza