Arta stradală dă culoare Clujului GALERIE FOTO

Arta stradală dă culoare Clujului GALERIE FOTO
Cei care trec în această perioadă prin Gara C.F.R. vor avea parte de o surpriză colorată. Printre halele industriale şi împrejurimile lipsite de viaţă, oamenii pot admira arta stradală transpusă pe câteva vagoane de tren care staţionează în paragină pe ultima linie a gării.

Graff-eri din toată ţara au venit la Cluj special pentru a desena, schiţa şi să da cu spary pe suprafaţa vagoanelor. Aceştia au început să-şi desfacă ustensilele încă de la prima oră a zilei de vineri, să-şi schiţeze ideile pe o foaie de hârtie pentru ca mai apoi să înceapă să-şi materializeze ideile pe vagoanele vechi. În urma mirosului înecător pe care îl lasă spray-urile râmân forme multicolore şi interesante care denotă spiritul liber al grafferilor. Au venit din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Piatra Neamţ, Târgu Mureş şi multe alte oraşe din ţară, fiind prezenţi şi patru grafferi clujeni.

„Am fost şi anul trecut invitat la TiMAF şi mi-a plăcut, m-am simţit foarte bine şi am zis să vin şi anul ăsta aici. M-am apucat de graffiti în 2004 şi am fost peste tot în ţară cu asta. Încă nu ne-am hotărât foarte clar ce vom desena, avem fiecare partea lui de vagon pe care ne putem desfăşura liber. Cel mai probabil va fi o tematică Halloween acum că tot ne aflăm în perioada asta", a spus Oksen.

„Fac graffiti peste tot prin ţară. M-am apucat din 2006, adică eu desenam de mult pe foaie şi când am început să văd graffiti prin oraş mi-a plăcut şi am început să fac şi eu. Există tot felul de riscuri cu autorităţile şi pe partea financiară este destul de greu, te ţine în loc. Dacă nu ai vopsea nu profesezi, eşti mort. Am avut probleme şi cu autorităţile şi cred că oricine face de ceva timp lucrul ăsta, cel puţin odată se confruntă cu această problemă. E part of the game. Dar, merită! Pe mine mă inspiră, ca oraş, New York-ul, Berlinul, Parisul şi mai sunt şi mulţi nebuni, artişti care vin cu chestii noi şi duc graffiti-ul la un alt nivel şi care mă inspiră. Păcat că la noi în ţară cam lipseşte această artă", a spus Core, un alt artist.

Deşi de graffiti se ocupă în general băieţii, la eveniment a luat parte şi o tânără curajoasă din Timişoara care a terminat liceul de Arte Plastice şi a venit să lucreze cot la cot cu băieţii.

„Am fost invitată de către cei de la TiMAF pentru secţiunea de street art şi acum vrem să ne apucăm de treabă. Fac ocazional, nu graffiti, ci street art şi am început să fac cam de doi, trei ani. Îmi place această activitate pentru că ai spaţiu mai mare de desfăşurare, sunt suprafeţele mai mari şi e 100% experienţă, ai vizibilitate mai bună. Am început cu un grup de băieţi iniţial, dar acum suntem câteva fete în grup. Pentru o fată este mai greu să facă graffiti din punct de vedere fizic, mai greu decât să stai acasă la birou să desenezi pe o foaie de hârtie", a spus Alina.

Pentru ca totul să se desfăşoare într-o atmosferă cât mai urbană, DJ Greenie a fost prezent la faţa locului unde şi-a dus colecţia de viniluri cu muzică hip-hop.

„Graffiti-ul provine din America unde se abordează hip-hop-ul internaţional şi cam asta o să pun şi eu aici. The Notorious BIG, 2Pac, mai oldies, şi ce le place oamenilor pentru că am venit aici să îi fac fericiţi, nu să îmi pun doar muzica mea, care îmi place doar mie", a spus deejay-ul.

Iniţiativa a venit din partea organizatorilor Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania (TiMAF) şi GRAFFITin care doresc, prin acest eveniment, să schimbe percepţia publicului cu privire la arta stradală.

„Evenimentul l-am gândit pentru a schimba ceva în Clujul ăsta, în tot ce înseamnă clădirile anoste din oraş. Vrem să schimbăm, în primul rând, percepţia societăţii despre street art şi graffiti şi încercăm să le scoatem din cap că acest stil de artă este neapărat vandalism. Am ales gara C.F.R. pentru că e foarte vizitată şi e un loc cu vizibilitate, iar la anul vrem să facem din nou acest lucru, dar mai mare, să creştem, să primim şi mai mult suport din partea autorităţilor, şi să înţeleagă lumea că este artă, nu este vandalism", a spus Marius Mândraş, director executiv Antoma Advertising.

Şi podul din Mărăşti a trecut printr-o "îmbunătăţire de look". Aceiaşi artişti şi-au lăsat amprenta pe zidurile de mari dimensiuni care susţin podul aflat într-un loc cu o mare vizibilitate şi care acum este plin de culoare.

Aflat la a IV-a ediţie, TiMAF se încheagă sub forma unui festival cultural complex care are loc în Cluj-Napoca. Născut din dorinţa de a aduce manifestări artistice în mijlocul oamenilor şi de a-i activa ca şi consumatori de cultură, TiMAF promovează o multitudine de exprimări artistice. TiMAF acoperă astfel arte ale spectacolului, arte plastice, arte decorative, literatură, acţiuni artistice interdisciplinare în cadrul unor evenimente de masă sau specializate, preponderente pentru un public larg, cu intentia de a-l familiariza cu variate domenii ale artei.

 

Comenteaza