Artiştii de la Operă “migrează” pe vase de croazieră

Artiştii de la Operă “migrează” pe vase de croazieră
Din cauza salariilor mici, câţiva solişti vocali, balerini şi instrumentişti ai Operei Naţionale Române din Cluj (ONRC) lucrează pe vase de croazieră, după cum se plâng sindicaliştii instituţiei.

Acuzaţiile vin din partea Sindicatului Transilvania Art (STA), care a remis ieri un nou comunicat în care îl acuză pe directorul Rareş Trifan de "management defectuos în detrimentul ONRC" şi de faptul că "a desfiinţat 15 posturi, dar a păstrat un număr de 18 angajaţi, în sistem cumul, care vin la Operă la al doilea serviciu". "În contrast cu salariile mici ale angajaţilor, directorul Rareş Trifan a plătit regizorilor şi scenografilor invitaţi cele mai mari onorarii din istoria Operei, prin intermediul unei firme private, aproximativ 17.000 euro/montare. El însuşi şi-a dat un onorariu de 7.000 de euro pentru montarea operei «Forţa Destinului»", se arată în comunicat.

"Salariile angajaţilor sunt stabilite prin OG nr. 10/2008, direcţiunea nefiind responsabilă pentru faptul că unii artişti sunt plătiţi mai bine în afara ţării sau chiar pe vase de croazieră", a replicat directorul ONRC. Reducerea posturilor a fost impusă în 2010 tuturor instituţiilor publice de cultură, iar lista disponibilizaţilor a fost aprobată într-un consiliu din care au făcut parte şi cei din STA, potrivit lui Trifan. Directorul Operei clujene neagă o mare parte a acuzaţiilor care i se aduc şi spune că STA "face abstracţie de evenimentele de succes ale anului, precum Balul Operei 2011 sau premiera «Sunetul Muzicii»". "De fapt, domnul Dan Gâdea uzează de poziţia de preşedinte al STA pentru a face presiuni în scopul obţinerii unor beneficii în interes personal. Menţionăm aici faptul că a făcut presiuni pentru ca anumite lucrări efectuate în Operă să fie executate prin firma domniei sale", susţine Rareş Trifan.

 

Comenteaza