DISTRIBUIE
Două ateliere pentru iubitorii de animaţie, prin care participanţii pot vedea ce stă în spatele realizării filmelor de animaţie, sunt organizate în cadrul festivalului de animaţie Anim’Est de la Bucureşti, care se extinde şi la Cluj.
Atelierele se adresează în special copiilor. Primul dintre ele se referă la iniţierea în animaţie şi se adrează copiilor cu vârsta între 8 şi 12 ani, în vreme ce al doilea, „Timing and Spacing”, le este destinat adulţilor.
“Timp de cinci zile, copiii vor descoperi cum face Jerry să fie atât de rapid şi să scape întotdeauna de Tom, sau cum de Mica Sirenă îşi mişcă întotdeauna corpul atât de graţios, devenind ei înşişi implicaţi în realizarea unui scurt film de animaţie, având ca temă descrierea Bucureştiului”, explică organizatorul Anim’Est, Toma Peiu. El a precizat că, deşi aceste ateliere nu pot fi organizate şi la Cluj, "sperăm să avem prelegeri, master class-uri cu invitaţii de la această ediţie, care să vorbească despre animaţie". El a adăugat că numele persoanelor care susţin aceste masterclass-uri, în Bucureşti şi Cluj, nu au fost confirmate încă, "dar este vorba de oameni de la mai multe studiouri de animaţie din Europa".
Atelierul pentru copii are o durată de cinci zile şi este susţinut de Constantin Beine şi Remi Durin, de la studioul belgian de animaţie L’Enclume, în vreme ce atelierul pentru adulţi durează patru zile şi este susţinut de Valentiu Eliseu.
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est are loc între 8 şi 17 octombrie la cinematografele Patria, Scala şi Union din Bucureşti, şi va fi urmată de un follow-up la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în perioada 22-24 octombrie 2010.

Comenteaza