Atenție, floreșteni! Continuă tragerile până la sfârșitul lunii noiembrie

Atenție, floreșteni! Continuă tragerile până la sfârșitul lunii noiembrie

Militarii vor continua până la sfârșitul lunii noiembrie seria de trageri în poligonul Nord din cea mai mare comună din țară.

„Anunț trageri pe raza comunei Florești! Ministerul Apărării Naționale Unitatea Militară 01463 aduce la cunoștință faptul că în zilele de 9, 10, 11, 16, 17, 18, 19, 23, 24, 25 și 26 noiembrie, se vor executa trageri cu diferite categorii de armament pe raza comunei Florești.

Pentru asigurarea securității și prevenirii accidentelor pe timpul tragerii și instrucției, se vor înștiința satele, fermele, locurile izolate și proprietarii terenurilor aflate în zona de siguranță a Poligonului Florești, că, în perioada menționată, se interzice accesul oamenilor, animalelor, căruțelor, atelajelor sau a altor categorii de utilaje și autovehicule în zona de siguranță”, au transmis reprezentanții primăriei Florești.

Amintim că, în luna februarie a acestui an, mai mulți floreșteni s-au arătat revoltați de tragerile din poligonul militar. Un exercițiu de trageri pe poligonul Florești Nord a dus la un adevărat "război" pe rețelele de socializare. Bubuiturile care au răsunat toată ziua în Florești i-au pus pe jar pe unii dintre locuitorii comunei.

Comenteaza