Atenție la acest număr de telefon! Sună și se dă drept polițist pentru a obține date personale. Cum a decurs convorbirea unui clujean
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Iul 2025, 13:55
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un clujean a fost vizat de o tentativă de înșelăciune telefonică, după ce a fost apelat de numărul 0763 632 268.
Persoana de la celălalt capăt al firului s-a prezentat drept ofițer al Direcției de Investigații Criminale și a pretins că victima este ținta unei fraude bancare.
Convorbirea a fost una atent construită pentru a părea oficială. Escrocul a încercat să obțină informații personale despre conturile bancare ale clujeanului:
- „Are cineva acces la internet banking în afară de dumneavoastră?”;
- „La ce alte instituții financiare aveți conturi active?”;
- „Sunt pe persoană fizică?”;
- „Pentru emiterea citației, am nevoie de numele complet, data nașterii și confirmarea prezenței.”
Sub pretextul unei anchete urgente, apelantul a susținut că este necesară prezentarea la Poliție pentru semnarea unor documente, dar doar în baza unei citații oficiale.
Clujeanul, care a simțit că ceva este în neregulă, a oferit date false. În momentul în care victima a spus în glumă că „mai are doar 20 de lei” în contul bancar, reacția a fost imediată: escrocul a închis convorbirea fără alte explicații.
MARE ATENȚIE! De cele mai multe ori, escrocii folosesc un ton formal, un limbaj politicos și educat, apelând la expresii juridice și instituționale pentru a părea credibil. Astfel de persoane exploatează toate detaliile care pot inspira încredere – nume de instituții reale, un discurs coerent și o atitudine aparent calmă și profesionistă – pentru a manipula victima și a o determina să furnizeze date personale.
Poliția Română avertizează că nu cere niciodată date personale prin telefon și că astfel de apeluri sunt o formă de fraudă prin impersonarea autorităților.
Ce trebuie să faceți dacă primiți un astfel de apel:
- Nu furnizați informații personale sau bancare;
- Închideți imediat apelul dacă este suspect;
- Raportați orice tentativă de acest fel la 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție.
Un caz amplu de escrocherie s-a petrecut în aprilie 2025, atunci când o actriță de 42 de ani din municipiul Cluj-Napoca a sesizat poliția, după ce a fost păcălită de escroci care s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții bancare. Victima a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care au invocat o anchetă privind o presupusă tentativă de deschidere a unui credit pe numele său.
Indusă în eroare de această notificare falsă, femeia a fost sfătuită să acceseze un credit în valoare de 100.000 lei de la o instituție financiară, iar ulterior să depună întreaga sumă într-un bancomat destinat tranzacțiilor cu criptomonede, situat într-un centru comercial din comuna Florești. Crezând că participă la o investigație oficială, victima a urmat instrucțiunile escrocilor și a efectuat transferul sumei într-un cont asociat criptomonedelor.