Atenţie la viteză: accident cu patru răniţi

Atenţie la viteză: accident cu patru răniţi
Patru tineri, trei sub 18 ani, au fost răniţi uşor în urma unui accident de circulaţie cauzat de viteza excesivă.

Evenimentul ce a avut loc duminică dimineaţa, la ora 10:35, în afara localităţii Izvoru Crişului, a fost cauzat de un bihorean de 39 de ani care, "pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curba periculoasă de stânga, a intrat în derapaj şi a părăsit partea carosabilă" a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

În urma accidentului au fost răniţi uşor trei minori, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani, alături de un tânăr de 18 ani, toţi din judeţul Bihor, pasageri în autoturism.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Comenteaza