Atenţie, şoferi! Cum vor fi identificați în trafic cei care nu au RCA

Atenţie, şoferi! Cum vor fi identificați în trafic cei care nu au RCA
| Foto: Arhiva

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, a spus că are în vedere o modalitate prin care şoferii care nu au asigurare de răspundere civilă auto (RCA) să fie identificaţi în trafic.

Şoferii care nu au RCA ar putea fi identificaţi în trafic prin intermediul camerelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin care se verifică plata rovinietei, a afirmat vicepreşedintele ASF, Cristian Roşu, la un eveniment de specialitate.

"Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o "matchuire" cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA", a spus Cristian Roşu.

Prezent la eveniment, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a afirmat că din punct de vedere tehnic se poate realiza un astfel de proiect, însă există multe "sensibilităţi" în zona supravegherii şi trebuie încheiat un protocol cu asigurătorii.

"Din punct de vedere tehnic, se poate. Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS", a precizat Neaga.

Comenteaza