Atenție, șoferi! Noi competiții sportive pe drumurile județene din Cluj

Atenție, șoferi! Noi competiții sportive pe drumurile județene din Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Asociația Județeană de Ciclism și Triatlon Cluj, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și alte instituții publice și sportive din județul Cluj, organizează, în perioada 28-29 iunie, cea de-a 33-a ediție e competiției sportive: Turul Ciclist al Clujului și Trofeul Ardealul.

În acest sens, Consiliul Județean Cluj și-a exprimat acordul în vederea derulării acestei competiții pe un sector important al drumului județean DJ 107P, în lungime de cca. 40 km, mai precis cel situat între localitățile Someșu Rece și Mărișel (zona Crucea Iancului).

Traseul acestei întreceri sportive, înscrise în calendarul competițional pe anul 2025 al Federației Române de Ciclism, continuă din acest punct pe drumul național DN 1R către satul Beliș.

De asemenea, Consiliul Județean se va implica și prin asigurarea asistenței de specialitate oferite de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, care va interveni în vederea acordării primului ajutor în cazul apariției unor incidente pe traseul de concurs.

Startul efectiv al Turului Ciclist al Clujului va avea loc sâmbătă, 28 iunie, cu începere de la ora 9.30, din localitatea Someșu Rece, sosirea urmând a avea loc pe Platoul Mărișel aflat în vecinătatea Crucii Iancului. De asemenea, duminică, 29 iunie, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, este programată o probă de Circuit.

Consiliul Județean Cluj susține activitățile sportive, de orice natură, atât din punct de vedere financiar, prin intermediul alocărilor anuale de fonduri nerambursabile, cât și prin punerea la dispoziție, în mod gratuit, a infrastructurii rutiere județene.

Comenteaza