Atenție, șoferi! Schimbări privind rovinieta. Ce trebuie să faci/ Se pregătește majorarea amenzilor

Atenție, șoferi! Schimbări privind rovinieta. Ce trebuie să faci/ Se pregătește majorarea amenzilor

Pe 27 aprilie intră în vigoare ordinul ce prevede anunțarea șoferilor prin e-mail la expirarea rovinietelor cu o valabilitate de cel puțin o lună.

Șoferii vor fi notificați prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei. Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii care prevede notificarea a fost oficializat săptămâna trecută și intră în vigoare miercuri, 27 aprilie. Ministerul a introdus această facilitate pentru a crește încasările la buget și a reduce numărul celor care uită să își înnoiască rovinieta.

Astfel, la cumpărarea unei roviniete, șoferul va trebui să comunice dacă își dă acordul sau nu pentru a putea fi notificat în legătură cu data expirării acesteia, iar în caz că acceptă, va comunica adresa de e-mail unde se va trimite notificarea. Notificarea va fi transmisă doar în cazul rovinietelor cu valabilitate egală sau mai mare de 30 de zile.

Potrivit MTI, distribuitorii autorizați vor avea la dispoziție cel mult 6 luni pentru a se alinia la noile reguli.

Se pregătește majorarea amenzilor

În prezent, amenzile ce se pot aplica celor care circulă cu mașina pe drumurile publice fără să aibă o rovinietă valabilă sunt cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor, între 250 - 500 de lei, în timp ce în cazul vehiculelor mari de transport de marfă amenzile ajung la 3.000 - 4.500 de lei.

Vestea rea este că printr-un proiect adoptat la finalul lunii martie de Guvern și care va ajunge în Parlament pentru dezbatere și vot, cuantumul amenzilor urmează să fie modicicat, cele mai mari creșteri urmând să apară în cazul mașinilor mari de transport marfă sau persoane.

Concret, pentru autoturisme, de pildă, amenda care acum e stabilită între 250-500 de lei va ajunge să fie cuprinsă între 275-550 de lei, dacă proiectul va ajunge să fie adoptat în Parlament și va deveni lege, scrie avocatnet.ro.

Iatălista completă a noilor tarife propuse de minister în recentul proiect:

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 - 1.900 de lei (față de 750 - 1.250 de lei, cât e acum);

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 3.100 - 6.200 de lei (față de 1.250 - 1.750 lei, cât e acum);

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 5.500 - 11.000 de lei (față de 1.750 - 2.250 lei, cât e acum);

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 7.100 - 14.200 de lei (față de 2.750 - 3.000 de lei, cât e acum);

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 11.900 - 23.800 de lei (față de 3.000 - 4.000 de lei, cât e acum);

  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 3.100 - 6.200 de lei (față de 1.250 - 1.750 de lei, cât e acum);

  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 5.500 - 11.000 de lei (față de 1.750 - 2.250 lei, cât e acum).

 

Comenteaza