Atmosfera de sărbătoare continuă la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Ce poți face azi pe „Planeta Crăciun”

Atmosfera de sărbătoare continuă la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Ce poți face azi pe „Planeta Crăciun”
| Foto: Facebook - Târgul de Crăciun Cluj-Napoca

„Planeta Crăciun" din Piața Unirii, primul târg de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Cluj-Napoca își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, până pe 31 decembrie 2023.

Programul de azi, 9 decembrie, pentru Planeta Crăciun e aici, aruncă și tu un ochi peste el și dă vestea mai departe!

  • 12.00 – Atelier STEM la Căsuța lui Moș Crăciun. Acces pe bază de înscriere în link-ul de aici: https://bit.ly/atelier-creatie-9dec. Oferit de către Parapet.ro
  • 16.00 – Atelier de Creatie „Om de zădadă”. Acces gratuit. Oferit de către Parapet.ro
  • 17.00 - Moș Crăciun vine la Târgul de Crăciun Cluj
  • 17.30 – Uniunea Elenă din România, Filiala Cluj - Ansamblul de dansuri grecești ithaki
  • 18.00 – Adriana Andreica & Florin Grec
  • 19:00 - Punct ROM
  • 20:00 - DUCU BERTZI

În Piaţa Unirii sunt amplasate peste 75 de căsuţe iluminate şi decorate specific sărbătorilor de iarnă, unde vor avea loc activităţi dedicate copiilor, tinerilor şi familiilor, dar vor fi comercializate şi cele mai delicioase produse de sezon ale producătorilor locali.

Astfel, vizitatorii pot găsi o varietate de produse - de la decoraţiuni şi cadouri magice de Crăciun la produse de meşteşugărit, de la costume populare tradiţionale la blănuri călduroase şi pline de stil.

Pe „Planeta Crăciun" este amplasată o scenă unde vor avea loc concerte şi spectacole în fiecare zi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În piaţă este prezentă şi o roată panoramică, un carusel, căsuţe poştale pentru scrisori şi Căsuţa lui Moş Crăciun. La căsuţă copiii se pot bucura alături de părinţi de ateliere şi jocuri interactive, în fiecare zi, în programul de funcţionare al târgului.

Comenteaza