Au început lucrările la Autostrada Arad-Nădlac. Boagiu: Autostrăzile au coborât de pe hârtie în teren

Au început lucrările la Autostrada Arad-Nădlac. Boagiu: Autostrăzile au coborât de pe hârtie în teren
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor Anca Boagiu au deschis lucrările la tronsonul de autostradă Arad – Nădlac.

Însoţiţi de oficialităţi, Boc şi Boagiu au vizitat întâi şantierul Lotului 1 al tronsonului Arad - Nădlac, aflat la Km 0, chiar la graniţa cu Ungaria. Acolo s-au întâlnit cu constructorul care le-a explicat date tehnice referitoare la tronsonul al cărui termen de finalizare este anul 2013. „Suntem aici să marcăm oficial demararea lucrărilor la autostradă, cu bani obţinuţi din fonduri europene şi buget naţional (...) Putem spune că, în sfârşit, România este pe drumul cel bun, al utilizării fondurilor europene şi a fondurilor de la buget pentru construcţia autostrăzilor" - a declarat premierul Emil Boc.

Premierul şi ministrul Transporturilor şi-au continuat plimbarea pe şantierele autostrăzilor cu o vizită la Lotul 2 al autostrăzii Arad - Nădlac, de unde au plecat către şantierul autostrăzii Timişoara - Lugoj şi Orăştie - Sibiu. „Astăzi se întâmplă ceea ce de multă vreme aşteptam, şi anume ca autostrăzile să coboare de pe hârtie în teren. Sunt primele patru loturi de autostradă la care au pornit deja lucrările" - a spus Anca Boagiu, ministrul Transporturilor.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza