Au protestat pentru că un artist stradal a fost amendat în centrul Clujului

Au protestat pentru că un artist stradal a fost amendat în centrul Clujului
Un grup de tineri a protestat ieri în faţa sediului Poliţiei Cluj împotriva faptului că în urmă cu două săptămâni un artist stradal a fost amendat în centrul oraşului pentru că interpreta la mandolină.

A fost amendat cu 1.000 de lei şi banii din portofel i-au fost confiscaţi. Un grup de tineri s-a strâns în faţa sediului IPJ Cluj şi a cântat, într-un demers fără autorizaţii despre care Poliţia spune că se mai gândeşte dacă-l va sancţiona.

"Pe 16 octombrie, Nicholas Sotirriss, unul dintre puţinii interpreţi la mandolină din România, se afla pe strada Bolyai Janos, având asupra lui o mandolină şi nişte CD-uri cu înregistrări proprii. Posesia unor asemenea obiecte suspecte nu putea trece neobservată de vigilenţii agenţi ai secţiei de poliţie nr. 1 din Cluj, care l-au amendat cu suma de 1.000 de lei. Poliţiştii i-au mai fost confiscat şi cei 111 lei aflaţi în portmoneu, ca venituri provenite din desfăşurarea de activităţi ilicite", explică tinerii care au organizat protestul de astăzi. "Procedând astfel, poliţiştii respectivi au considerat că au oprit un infractor şi că au arătat că pot să protejeze populaţia de activităţile periculoase ale unor asemenea indivizi. Nu degeaba, Legea 12/1990, în virtutea căreia a fost amendat Nicholas Sotirriss, are ca obiect "protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite".

Într-adevăr, în viziunea poliţiştilor respectivi, clujenii pot acum să străbată mult mai în siguranţă drumul dintre magazinul Sora către Bulevardul Eroilor şi înapoi fără să fie deranjaţi de acorduri de chitară sau de alte manifestări antisociale de aceeaşi factură". Un eveniment cultural intitulat „Mic concert de prânz - Poliţistul, OPUS 9" s-a desfasurat azi, 1 noiembrie, la ora 14, în faţa secţiei de poliţie nr. 1 pentru a-i susţine pe Nicholas Sotirriss şi pe alţii aflaţi în situaţia lui şi pentru a ne exprima indignarea faţă de asemenea abuzuri ale poliţiei. "Pentru că nu vrem să ajungem să vedem poliţia, împreună cu poliţia locală, jandarmeria, Garda Financiară şi Poliţia de Frontieră protejând populaţia şi la alte manifestări culturale, cum ar fi concerte sau piese de teatru, de artiştii care se întâmplă să mai desfăşoare asemenea oribile fapte ilicite, pentru că rolul autorităţilor locale şi naţionale trebuie să fie acela de protejare a populaţiei de manifestări care pot să aducă reale prejudicii acesteia", spun tinerii.

 

Comenteaza