Autobuz CTP care leagă Pata Rât de restul orașului Cluj-Napoca

Autobuz CTP care leagă Pata Rât de restul orașului Cluj-Napoca
| Foto: https://www.clujmet.ro

Începând de luni, 23 august, o cursă regulată de autobuz leagă zona Pata Rât de restul orașului Cluj-Napoca. Este un proiect pilot, care are ca scop facilitarea accesului pe piața muncii din oraș a locuitorilor din această zonă.

Noua linie de transport public este operată de CTP sub numele 8D, ea fiind, în fapt, o deviere a cursei 8L (Piața Mărăști – Centrul Agro Transilvania Dezmir). Astfel, de patru ori pe zi, de luni până vineri, autobuzul 8L face o buclă spre zona „Dallas” din Pata Rât, atât la dus, cât și la întors. În weekend, frecvența este mai redusă.

Prima cursă CTP care a oprit în Pata Rât a ajuns luni, la ora 7.50, și a preluat un grup de femei care lucrează în oraș. „Of, de când îl așteptam (autobuzul – n.r.). Nici nu vă gândiți cât de mult ne ajută, că până acum trebuia să mergem aproape un kilometru până la cea mai apropiată stație”, a declarat Magdalena Pongraț pentru Asociatia Zona Metropolitană Cluj.

„Accesul mai facil către oraș a fost una dintre prioritățile pe care le-am identificat pe parcursul consultărilor avute în comunitățile din zona Pata Rât. În parteneriat cu CTP am reușit să creăm această cursă regulată, ca un proiect pilot, în cadrul componentei noastre din proiectul mai larg «Cluj Future of Work»”, a declarat Zoltan Coraian, directorul general al ZMC.

Intervenția are loc în cadrul proiectului Cluj Future of Work, componenta „Muncă Informală”, gestionată de Zona Metropolitană Cluj (ZMC). Cluj Future of Work este co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin programul Urban Innovative Actions.

Cluj Future of Work este realizat în co-management de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, într-un consorțiu cu alte opt organizații locale: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei.

Etichete
Comenteaza