Avalanşă de clienţi în hipermarketuri cu ocazia Crăciunului

Avalanşă de clienţi în hipermarketuri cu ocazia Crăciunului
Mii de clujeni au luat cu asalt hipermarketurile din malluri, dar şi magazinele mai micuţe care vând decoraţiuni sau cadouri de Crăciun.

O explozie de oameni vizitează în această perioadă hipermarketurile clujene. Cele mai căutate produse sunt decoraţiunile de sărbători, dulciurile şi jucăriile.

Mii de oameni au trecut prin hipermarketul Auchan din Iulius Mall pentru a-şi face cumpărăturile cu ocazia Crăciunului. "Produsele cele mai căutate sunt cele cu o sezonalitate puternică, precum decoraţiunile de sărbătoare, jucăriile, pachetele cadou de la parfumerie şi, bineînţeles, dulciurile de sezon, în special figurinele de ciocolată şi bomboanele de pom", a declarat Ioana Toşa, director în cadrul Auchan Cluj. Vânzări mari au înregistrat şi legumele sau produsele de patiserie.

"Şi categoriile pe care în mod constant le vindem bine în această perioadă au o creştere exponenţială. De exemplu, legumele şi fructele, cozonacii. Practic, înregistrăm creşteri de vânzare pe toate categoriile, în special pe alimentele de bază. Înregistrăm creşteri la produsele lactate, la smântâna şi untul pe care clienţii le folosesc pentru a găti, pentru a face prăjituri pentru masa de Crăciun", a spus Toşa, care a adăugat că "clienţii cumpără mai mult decât anul trecut". Avem creşteri pe numărul de clienţi faţă de o zi obişnuită. Se poate constata acest lucru la casele de marcat. Toate casele sunt deschise şi la toate casele sunt clienţi", a precizat Toşa.

Clujeanca Adriana s-a pregătit din timp pentru Crăciun. "Am făcut cumpărături pentru Crăciun. Am cheltuit în jur de 600-700 de lei pentru cadouri, dar şi pentru mâncare", a povestit femeia, care a ieşit din Auchan cu un coş încărcat de cumpărături. Viorica Ionuţă, de 73 de ani, va cheltui pentru amenajarea mesei de Crăciun în jur de 300 de lei. "Astăzi am cumpărat pâine, un pic de cârnaţi proaspeţi. Am luat ingrediente pentru piftii, pentru sarmale. Am cumpărat cozonac, dar o să pregătesc şi în casă. O să mă coste cumpărăturile în jur de 300 de lei. Eu am cumpărat acum câteva lucruri şi nu ştiu pe ce am dat 50 de lei. O să îmi aştept nepoţii în vizită cu bomboane, cu ciocolată, cu Moş Crăciun. Trebuie să le iau un suc bun", a spus Viorica Ionuţă. Marian, un tânăr de 24 de ani, a făcut şi el numeroase cumpărături pentru cei dragi. "Le-am cumpărat cadouri părinţilor mei şi prietenei mele. Iubitei i-am cumpărat un ursuleţ de pluş, care m-a costat 100 de lei. Pentru părinţi am cumpărat vin, dulciuri şi seturi de globuleţe", a spus tânărul.

Clujenii pot găsi în hipermarketuri o mulţime de jucării - avioane cu baterii la preţuri situate în jurul sumei de 30 de lei sau maşinuţe cu telecomandă care pot ajunge să coste chiar şi 100 de lei. Păpuşile Disney, Mica Sirenă şi Albă ca Zăpada, cu o înălţime de 93 de centimetri, costă 97 de lei, iar păpuşile de dimensiuni mai mici au preţuri cuprinse între 40 şi 57 de lei. Un urs de pluş cu dimensiunea de 110 centimetri costă la Auchan 73 de lei, iar un animăluş de pluş - pernă cu dimensiunea de 45 de centimetri costă 33 de lei. Preţurile pentru patine reflabile şi patine clasice variază între 79,99 şi 99,99 lei, iar pachetele de produse Nivea sau Adidas, care conţin creme de corp, geluri de duş sau apă de toaletă, au preţuri cuprinse între 20 şi 42 de lei. Figurinele de ciocolată care îl întruchipează pe Moş Crăciun au preţuri cuprinse între 0,99 şi 8,81 lei. În ceea ce priveşte brazii artificiali, aceştia se vând în Auchan cu preţul de 199,99 lei la înălţimea de 180 de centimetri. Preţurile pentru seturile de globuri încep de la 4,99 lei şi pot ajunge la 35, 77 lei pentru un set de 100 de ornamente de Crăciun. Beteala de brad are preţuri cuprinse între 2 şi 12 lei.

 

 

Comenteaza