Avertisment meteo la Cluj. Vizibilitate redusă pe Autostrada Transilvania

Avertisment meteo la Cluj. Vizibilitate redusă pe Autostrada Transilvania

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a formulat un avertisment de tip cod galben de ceață pentru județul Cluj.

Codul galben este valabil pentru dimineața zilei de vineri, între orele 08:00 și 11:00. Este vizată zona joasă a județului. Se semnalează ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri. De asemenea, izolat, se în județ se anunță depuneri de chiciură și de polei.

În judeţele Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Constanta, Tulcea, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Ialomiţa, Argeş, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Timiş, Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi se va semnala, până la ora 11.00, ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m, dar şi chiciură şi polei.

Ceaţa densă reduce vizibilitatea în trafic sub 200 m şi izolat sub 50 m pe mai multe drumuri din Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Olt, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.

În condiţii de ceaţă, cu vizibilitate redusă, pe alocuri sub 100 m, se circulă şi pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi Sibiu – Deva, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Turda – Borş şi Ungheni – Iernut, A3 Bucureşti – Ploieşti şi A10 Sebeş – Turda.

Comenteaza