Avion la jumătate de preț și cazare parțial decontată pentru cei care vor vizita Sicilia la toamnă

Avion la jumătate de preț și cazare parțial decontată pentru cei care vor vizita Sicilia la toamnă
| Foto: Getty Images

Autorităţile italiene speră să încurajeze turismul în zonă oferind reduceri celor care o vor vizita după ce măsurile anti-COVID-19 se vor mai relaxa.

Turiştii care vor vizita Sicilia în toamnă vor avea o reducere de aproximativ 50% la zborul cu avionul şi o treime reducere din preţul cazării.

De asemenea, turiştii ar putea primi bilete gratuite la muzee şi situri arheologice.

De când insula s-a închis, pe 10 martie, a pierdut până la un miliard de euro din venituri, iar dacă schema propusă pentru a încuraja turismul ar costa 50 de milioane de euro, autorităţile italiene tot consideră că ar fi o investiţie bună, potrivit Evening Standard.

Cei care vor să intre în posesia acestor vouchere trebuie să intre pe siteul Visit Sicily, când măsurile locale încep să se relaxeze.

Nu se ştie exact data când acest lucru se va întâmpla.

Potrivit Mediafax, Italia va permite restaurantelor să se deschidă, însă doar pentru a lucra în sistem de livrare la domiciliu, de pe 4 mai şi, de asemenea, va redeschide sectorul construcţiilor.

Toamna este perioada în care turismul ar putea începe să funcţioneze din nou, în cazul în care nu va exista un al doilea val de infecţii cu coronavirus.

Comenteaza