Avocat hunedorean, anchetat de DNA; ar fi cerut mită ca să intervină la IML Cluj

Avocat hunedorean, anchetat de DNA; ar fi cerut mită ca să intervină la IML Cluj
Un avocat hunedorean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie după ce ar fi cerut bani ca să intervină la Institutul de Medicină Legală Cluj.

Avocatul Radu Chebuţiu, avocat în cadrul Baroului Hunedoara, este acuzat că a pretins şi primit de la un denunţător sumele de 6.000 lei şi 1.100 euro în scopul de a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, pentru a obţine un rezultat al analizei toxicologice a alcoolemiei favorabil denunţătorului. Acest document medico - legal îi era necesar denunţătorului pentru a nu fi trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală. Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil ce îi aparţine lui Chebuţiu.

Avocatul a fost arestat preventiv în 12 septembrie pentru 29 de zile, după ce instanţa Curţii de Apel Alba Iulia s-a pronunţat în acest caz, dar în 17 septembrie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus cercetarea în stare de libertate a inculpatului şi luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare Curţii de Apel Alba Iulia.

Comenteaza