Avocat reţinut la Cluj de procurorii DNA pentru trafic de influenţă

Avocat reţinut la Cluj de procurorii DNA pentru trafic de influenţă
Un avocat bucureştean a ajuns azi în faţa instanţei din Cluj sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce două persoane din Cluj s-au autodenunţat. Avocatul riscă arestul preventiv. Decizia va fi luată astăzi de Curtea de Apel Cluj.

Este vorba de avocatul Adalbert Szekely, înscris în Baroul Bucureşti. Acesta a fost reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii din cadrul serviciului teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub acuzaţia de trafic de influenţă şi a fost adus astăzi în faţa instanţei Curţii de Apel Cluj cu propunerea de arestare preventivă.

 

Conform procurorilor, începând din luna februarie, avocatul a pretins şi primit de la două persoane denunţătoare suma de 6.000, respectiv de 4.000 euro, pentru ca, prin influenţa pe care susţinea că o are pe lângă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să determine pronunţarea unor soluţii mai blânde într-un dosar în care soţii denunţătoarelor erau judecaţi pentru infracţiuni de crimă organizată. Aceştia fuseseră deja condamnaţi de instanţa de fond. "Practic, suma pretinsă de inculpatul Szekely Adalbert Cornel reprezintă 2.000 de euro pentru fiecare an de detenţie care s-ar scădea din pedeapsa pronunţată în primă instanţă faţă de cei doi soţi ai denunţătoarelor", explică DNA.

Avocatul a fost prins ieri în flagrant delict după ce a primit de la cele două denunţătoare suma de 10.000 de euro ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.

Comenteaza