Video AZI se dechide circulația pe doua bretele ale nodului rutier Sebeș, conexiunea dintre autostrada A10 și A1

AZI se dechide circulația pe doua bretele ale nodului rutier Sebeș, conexiunea dintre autostrada A10 și A1

Circulația pe bretele 1 și 2 din nodul rutier Sebeș, conexiunea dintre autostrada A10 și A1, va fi deschisă în această după-masă, dacă se vor primi toate aprobările, iar până la finalul lunii iulie, potrivit promisiunii pe care italienii de la Pizzarotti i-au făcut-o ministrului Drulă vor fi date în trafic bretele 3 și 4, nodul rutier Sebeș fiind astfel complet.

Deschiderea bretelelor 1 și 2 va fluidiza traficul în nodul rutier Sebeș, mai ales în orele de vârf, când cei care lucrează la Star Assembly, vor putea să folosească nodul de la Vințișoara pentru a veni spre Alba Iulia, intrând din autostrada A1 direct pe A10, transmite ziarulunirea.ro.

Viteza de circulaţie pe bretelele ce asigură legătură între cele două autostrăzi este de 80 km/h, iar pentru bretele 5 şi 6, ce asigură legătură cu nodul Lancrăm, este de 40 km/h.

  • Breteaua 1 - Asigură relaţia Turda – Oraştie, are 2 benzi pe sens şi supratraversează breteaua 3 şi CF 210 printr-un singur pasaj superior.
  • Breteaua 2 - Asigură legătura Oraştie – Turda, are 2 benzi pe sens şi supratraversează breteaua 3 şi CF 210, precum şi Autostrada A1, sector Sibiu-Oraştie, printr-un singur pasaj superior.

Comenteaza