„Bal la Apahida.” Un vechi chitarist şi solist al trupei “Semnal M”, lovit cu tocul securii în cap de către propriul frate

„Bal la Apahida.” Un vechi chitarist şi solist al trupei “Semnal M”, lovit cu tocul securii în cap de către propriul frate
Bărbatul de 64 de ani a stat în comă două zile şi peste 30 în pat la „Neurochirurgie”.

Bărbatul, aflat în curtea Spitalului Judeţean Cluj, are un bandaj larg în jurul capului. În mâini ţine două pungi de plastic, transparente, prin care se distinge o pijama şi alte obiecte ce intră în "arsenalul" unui bolnav care tocmai a ieşit de la "Neurochirugie".

Mă recunoaşte şi-mi zâmbeşte larg. Asta pentru că paşii noştri s-au intersectat în "Clujul boem şi artistic" în zeci de ocazii.

"Am fost internat timp de o lună şi ceva, după două zile de comă profundă şi o operaţie extrem de dificilă pe calota craniană, după ce fratele meu, pe 30 aprilie, la Apahida, m-a lovit în cap cu muchia securii. De asemenea, mi-a rupt atunci şi două coaste şi coloana. Avusesem o dispută pentru moştenirea lăsată de părinţii noştri, care mi-au lăsat totul mie, fiindcă el şi-a jucat la cărţi casele şi maşina" explică Liviu Cozma exprimându-se cu greutate, aproape silabisind fiecare cuvânt.

Se îndreaptă spre cabinetul de consultaţii al IML Cluj, pentru a obţine certificatul medico-legal care să ateste agresiunea comisă asupra sa. Până va fi primit de medici, ne oprim şi schimbăm câteva cuvinte despre trecut şi despre activitatea sa muzicală şi, mai ales, despre prietenia lui cu Iuliu Merca.

Începe acesta: „Eu am fost singurul colaborator al formaţiei care locuia în Apahida şi chiar şi piesa celebră a lui Merca, <Bal la Apahida>, a fost scrisă în perioada prieteniei noastre, cumva chiar pentru mine. Lucram ca şi conducător auto pe vremea aceea şi în acelaşi timp eram solist şi chitarist la „Semnal M". Trebuie să-ţi mai spun şi că, de-a lungul anilor, am cântat cu toţi cei „vechi", mai ales ocazional, cu prilejul turneelor noastre de pe Litoral: George Nicolescu, Loredana, Angela Similea, Gil Dobrică şi mulţi alţii..."

Ochii lui se întristează brusc şi exclamă: "Acum am ajuns şi noi ca şi Creedens-ii, Smokye, Beatles sau Pink Floyd, aproape desfiinţaţi. Mai cânt şi acum, din când în când, pe la Câmpeneşti, la câte o agapă cu poliţiştii - împreună cu alţi bătrâni, ca mine - dar numai pentru câteva ore, că nu mai rezist o noapte întreagă. Iar când mă roagă unii să-i învăţ chitara, mă las păgubaş fiindcă nu mai am răbdare cu ei. Faine vremuri or fost..."

Intră la casieria IML-ului să plătească suma de 40 de lei necesară pentru a fi consultat. Însă, acolo se constată faptul că situaţia sa a ieşit din termenul-limită, de o lună de zile după comiterea faptei, aşa că va fi nevoit să se adreseze poliţiei şi să se întoarcă apoi la IML, cu o ordonanţă de la ei.

Acceptă cu resemnare şi acest lucru şi-şi ia rămas bun de la mine, zicând: "Numai pentru că frate-meu nici n-o venit să mă caute la spital, în toată perioada aceasta, îmi voi scoate certificat. Vreau să-l ţin în şah şi-apoi văd eu. De iertat, nu mă lasă familia, iar nevasta a zis că dacă-l las aşa, divorţează de mine. Aşa că nu ştiu încă ce fac, mai ales că pe 24 am şi proces cu el, pentru moştenirea părinţilor..."

Se depărteză apoi, şontâc-şontâc, după care se întoarce brusc: "Sper că nu dai povestea mea şi la televizor, să vadă toată ţara ce rău am ajuns. La ziar, poţi, că nu mă vede chiar atâta lume..."

Comenteaza