Bani din PNRR pentru obiective turistice din Transilvania, inclusiv castrul roman de la Bologa

Bani din PNRR pentru obiective turistice din Transilvania, inclusiv castrul roman de la Bologa

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat, miercuri, contractele de finanţare pentru trei rute turistice şi culturale incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: ruta castrelor, ruta castelelor şi ruta cetăţilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), aceste rute sunt incluse în programul „România Atractivă”, prin care se vor face investiţii de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse ce sunt cuprinse în 12 rute culturale.

Prin cele 11 contracte semnate miercuri vor fi finanţate obiective incluse în: Ruta castrelor romane, care va beneficia de 12,73 milioane de euro, Ruta castelelor - 22,25 milioane euro şi Ruta cetăţilor - 10,4 milioane euro.

Castrul roman de la Bologa va fi reabilitat

Prin înfiinţarea Rutei castrelor romane, România se alătură familiei europene care pune în valoare patrimoniul roman. Limesul dunărean şi cel al provinciei Dacia fac parte din cel mai complex şi cea mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale. Sunt finanţate două situri de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, alături de castrul roman de la Bologa, judeţul Cluj, şi de castrul de la Arutela, judeţul Vâlcea.

Ruta castelelor, pentru care se alocă 22,25 milioane de euro, reuneşte castelele cele mai reprezentative din România şi urmăreşte recrearea atmosferei istorice prin utilizarea tehnologiei de realitate virtuală precum şi restaurarea a cinci castele: Teleki, Urmanczy, Corvinilor, Beldy şi Kalnoky.

Prin ruta turistică dedicată cetăţilor se doreşte restaurarea a cinci cetăţi din România pentru a le promova într-un mod integrat cu alte cetăţi istorice în circuite care să atragă turiştii din ţară şi din străinătate. Se vor restaura Cetatea Sighişoara, cu lucrări de restaurare a zidurilor cetăţii, Cetatea dacică de la Sarmisegetuza, Cetatea Oradea, Cetatea Braşovului, Cetatea Nobiliară Colţeşti.

12 rute culturale, incluse în PNRR

Cele 12 rute culturale incluse în programul „România Atractivă” sunt: Ruta castelelor - 30 de obiective promovate, cinci castele restaurate; Ruta curiilor din Transilvania - 25 de obiective promovate, cinci curii restaurate; Ruta culelor - 15 obiective promovate, cinci cule restaurate; Traseul gastronomiei tradiţionale româneşti - 30 de obiective promovate; Ruta bisericilor fortificate - 20 de obiective promovate; Ruta bisericilor de lemn - 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate; Ruta mănăstirilor din zona Moldovei - 30 de obiective promovate, cinci mănăstiri restaurate; Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României - 20 de obiective promovate, cinci obiective restaurate; Ruta castrelor romane - 20 de obiective promovate, cinci castre restaurate; Ruta cetăţilor - 30 de obiective promovate, cinci cetăţi restaurate; Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creşterii atractivităţii zonei - 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării); Ruta satelor cu arhitectură tradiţională - 20 de obiective promovate, 150 de case tradiţionale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradiţională.

Tot pentru Componenta 11 din PNRR, zilele trecute au fost semnate la sediul MIPE şase contracte de finanţare pentru înfiinţarea, restaurarea şi modernizarea de muzee şi case memoriale, cu o valoare de 35 milioane euro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza