Bărbat căutat în Europa, arestat la Cluj

Bărbat căutat în Europa, arestat la Cluj
| Foto: Arhiva

Polițiștii clujeni au găsit și reținut un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dej au identificat, luni, un bărbat de 31 de ani, din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

Potrivit polițiștilor, autorităţile judiciare din Italia au emis, pe numele bărbatului, un mandat european de arestare pentru 1 an, 8 luni şi 19 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Magistraţii au emis pe numele bistrițeanului o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, cel în cauză să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Comenteaza