Băsescu le mulţumeşte notarilor pentru ceea ce fac pentru România, români şi lege

Băsescu le mulţumeşte notarilor pentru ceea ce fac pentru România, români şi lege
Preşedintele Traian Băsescu a inaugurat, sâmbătă, noul Centru de Conferinţe al Notariatului Român "Auditorium Pallady", eveniment la care participă şi fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, şeful statului precizând că nu a tăiat panglica pentru că ar fi vreo contribuţie a Guvernului.

După ce a tăiat panglica de la noul Centru de Conferinţe al Notariatului Român "Auditorium Pallady", preşedintele Băsescu a spus: "Să ştiţi că nu tai panglica pentru că este vreo contribuţie a Guvernului".

El a semnat apoi în cartea de onoare şi a spus: "Este un lucru extraordinar, notarii se organizează".

La eveniment participă şi fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, care este notar. Preşedintele Băsescu a dat mâna cu mai mulţi participanţi, iar când a văzut-o pe fiica sa a exclamat: "A, eşti şi tu aici!".

"Nu ascund, am un copil care face meseria dumneavoastră şi m-a surprins maturitatea la care a trebuit să ajungă repede pentru a ţine echilibru între lege şi interesele a două părţi care vin în faţa notarului", le-a spus preşedintele Băsescu participanţilor.

Şeful statului a arătat că meseria de notar accelerează maturizarea unui om.

"Meseria de notar trebuie făcută de oameni cu multă experienţă, nu numai de oameni cu o bună experienţă a legii, dar şi cu o bună experienţă de viaţă", a mai spus Băsescu.

El le-a mulţumit notarilor pentru ceea ce fac pentru România, pentru români şi pentru lege, arătând că aceatsă contribuţie de 5% pe care cei 2.200 de notari au dat-o pentru ridicarea centrului de conferinţe a însemnat un sacrificiu, dar a fost făcut pentru cetăţeni.

 

Comenteaza