Bătaie în trafic la Cluj! S-a lăsat cu dosar penal pentru distrugere și alte violențe

Bătaie în trafic la Cluj! S-a lăsat cu dosar penal pentru distrugere și alte violențe

Un bărbat de 33 de ani din Apahida este acuzat de mai multe infracţiuni comise în trafic, printre acestea fiind semnalate daune ale unei mașini cu un obiect contondent. Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal.

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Cercetările au fost demarate la data de 1 iulie a.c., în urma unei sesizări prin intermediul căreia era reclamată o neînțelegere în trafic, incident care ar fi fost provocat de un alt participant, în timpul deplasării cu autoturismul pe DN1C, în interiorul localității Jucu.

Ulterior, din autoturismul în cauză ar fi coborât un bărbat, identificat ulterior de polițiști, în vârstă de 33 de ani, din comuna Apahida.

Acesta ar fi agresat reclamantul cu un obiect contondent, iar apoi ar fi provocat daune unor părți componente ale autoturismului acestuia.

Cercetările sunt continuate de polițiștii sectiei, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comenteaza