Bătaie între tineri scandalagii în faţa unui local public

Bătaie între tineri scandalagii în faţa unui local public
Mai mulţi tineri, băuţi fiind, s-au luat la bătaie, sâmbătă seara, în faţa unui local public. Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor.

Scandalul a izbucnit sâmbătă, seara, la ora 22:51, în faţa unui local public aflat în centrul localităţii Cubleşu Someşan, poliţiştii postului de Poliţie Comunală Pantice ufiind sesizaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţă.

"La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale Panticeu şi Recea Cristur constatând că, în jurul orei 22:30, în faţa localului din localitatea Cubleşu Someşan, a izbucnit un scandal între mai multe persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice", a transmis Inspectoratul de Poliţie al Județului Cluj.

Iniţiatorii conflictului au fost cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, din Gherla şi din comunele Corneşti, Panticeu şi Bonţida.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Cluj care a acordat îngrijiri medicale unuia dintre participanţi, bărbatul refuzând însă transportul la o unitate medicală.

Întrucât cu privire la cele întâmplate nu a fost depusă nicio plângere penală, organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Comunală Panticeu s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauză.

Comenteaza