Bătrâni de 80 de ani, judecaţi pentru înşelarea Casei de Pensii
- Scris de Alin Golban
- 13 Iun 2011, 00:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

Procurorii l-au trimis în judecată pe Teodor Bucur, în vârstă de 37 de ani, din comuna Cojocna pentru că a obţinut pentru mai mulţi bătrâni indemnizaţii de refugiat cu acte false. Alături de "creierul" operaţiunii sunt inculpaţi în dosar persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani, sub acuzaţia de înşelăciune. O femeie nu a mai ajuns în faţa judecătorilor deoarece a decedat pe parcursul anchetei, la 77 de ani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au trimis spre judecare la tribunal un dosar în care 24 de persoane sunt acuzate că au obţinut prin înşelăciune şi fals ajutoare de refugiaţi de la Casa de Pensii. Ancheta a început în 2006 la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, însă dosarul a fost preluat în martie 2010 de parchetul superior din cauza volumului mare de lucru. În cele din urmă, pe masa judecătorilor au ajuns şase volume cu sute de pagini, în care procurorii descriu activitatea infracţională din perioada 2005-2006, prin care s-au obţinut fraudulos aşa-numitele "pensii de refugiat". Potrivit Legii nr. 189/2000, "cetăţenii români, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, au fost strămutaţi în alte localităţi decât cele de domiciliu au dreptul la o indemnizaţie lunară pentru fiecare an de strămutare". Indemnizaţia este de 100 de lei pentru fiecare an de refugiu.
Rechizitoriul procurorilor arată că Teodor Bucur "a conceput şi a pus în executare un plan de fraudare a sistemului de acordare a indemnizaţiilor în cazul unor persoane care nu puteau să facă dovada calităţii de refugiat". Potrivit anchetatorilor, Bucur s-a folosit de 12 persoane înaintate în vârstă şi cu probleme medicale din comuna Cojocna, pe care, sub pretextul că le ajută cu consultaţii medicale, le-a dus la birourile notarilor publici Jakab Etelka şi Korcsog Andreea Beata, determinându-le să dea declaraţii notariale referitoare la calitatea de refugiaţi a unor oameni pe care nu-i cunoşteau. "În acest mod, învinuitul Bucur Teodor a ajutat mai multe persoane să depună dosare pentru obţinerea indemnizaţiei de refugiat, ocupându-se personal de întreaga procedură", se precizează în rechizitoriu. De altfel, una dintre probele procurorilor este o expertiză care arată că scrisul de pe cereri coincide cu cel al lui Bucur.
21 dintre inculpaţii din dosar sunt pensionari acuzaţi că au obţinut ilegal ajutorul de refugiat, prejudiciind Casa de Pensii cu sume între 10.000 şi 25.000 de lei. Majoritatea au vârste venerabile, unii trecând de 80 de ani. De altfel, împotriva unei femei a încetat urmărirea penală în 2009 deoarece a decedat. Pe lângă bătrâni, mai sunt inculpaţi doi complici de-ai lui Bucur, acuzaţi că au obţinut ilegal pensii de refugiat pentru părinţii lor. Unul dintre ei ar urma să returneze Casei de Pensii peste 40.000 de lei, deoarece "rezolvase" dosare pentru ambii părinţi. În dosar s-au constituit părţi civile pentru recuperarea banilor Casele de Pensii din Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Alba şi Bistriţa. Procesul a fost amânat la primul termen deoarece mai mulţi inculpaţi au cerut timp să-şi angajeze avocat.
Anchetă DNA la Casa de Pensii Cluj
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au demarat o anchetă acum două săptămâni la Casa
de Pensii Cluj, luând la purecat dosarele ajutoarelor de refugiat. Trei angajate ale instituţiei au fost duse la audieri şi întrebate dacă recunosc din poze câteva persoane care se ocupă cu racolarea pensionarilor pentru "fabricarea" dosarelor de refugiat. Până acum, anchetatorii nu au luat nici o măsură împotriva lucrătorilor de la Casa de Pensii.