Băut şi cu permisul suspendat, un tânăr a ajuns într-un gard

Băut şi cu permisul suspendat, un tânăr a ajuns într-un gard
Un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, deşi avea permisul de conducere suspendat, a fost implicat duminică noaptea într-un eveniment rutier.

Incidentul s-a pertrecut în jurul orei 02:00 pe DN1C-E576, în localitatea Iclod. Conform poliţiştilor, un şofer de 28 de ani din comuna Jucu, pe fondul oboselii şi a consumului de băuturi alcoolice, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unui imobil aflat pe sensul de mers Dej - Cluj-Napoca.

Poliţiştii au realizat testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei. De asemenea, s-a constatat că şoferul avea permisul de conducere suspendat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere suspendat" şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", fapte prevăzute de Codul penal.

 

Comenteaza