Berlinul se grăbeşte! Biletele se vând excelent

Berlinul se grăbeşte! Biletele se vând excelent
Directorul aeroportului Avram Iancu din Cluj, David Ciceo, a afirmat luni, la emisiunea „1 la 1", de la REALITATEA FM, că Wizz Air a devansat primul zbor de Berlin datorită succesului de care se bucură această nouă destinaţie.

„Primul zbor Cluj - Berlin trebuia să fie în 22 iulie, dar, pentru că a existat cerere foarte mare de bilete, cei de la Wizz Air au decis să devanseze. Astfel, prima cursă va fi efectuată în 3 iulie", a spus Ciceo, la radio.

129

de lei costă biletele pentru cursa Cluj-Berlin, la primele zboruri din România

Frecvenţa zborurilor între „Avram Iancu" Cluj şi „Schonenfeld" Berlin este de două pe săptămână, miercuri şi duminică, la fel şi întoarcerea. Dacă biletele cu plecare din România costă, la primele şase zboruri, 129 de lei, cele care urmează sunt mai scumpe: 179 de lei pentru cursa din 24 iulie şi 399 de lei pentru cea din 31 iulie. La întoarcere, cel mai ieftin tichet costă 179 de lei.

12:00

este ora la care pleacă avionul de Berlin de la Cluj, atât miercuri, cât şi duminică. Durata zborului este de o oră şi 55 de minute

De luni seara, Clujul a inaugurat o nouă destinaţie, Memmingen (Munchen vest), operată tot de Wizz Air.

8

destinaţii noi vor fi disponibile, în 2016, de pe Aeroportul „Avram Iancu": Memmingen - Germania (21 martie, primul zbor), Varşovia - Polonia (31 martie), Liverpool - Marea Britanie (6 iunie), Dublin - Irlanda (7 iunie), Berlin - Germania (3 iulie), Doncaster-Sheffield - Marea Britanie (22 iulie), Billund - Danemarca (22 iulie) şi Alicante - Spania (24 iulie).


În această vară se vor deschide şi două curse Cluj - Bucureşti, operate de Blue Air (din 3 iunie) şi Wizz Air (din 22 iulie), care vor face o concurenţă acerbă zborurilor Tarom.

Comenteaza