Bilanț final ISU Cluj după furtuna de marți. Unde au intervenit pompierii la evacuarea apei

Bilanț final ISU Cluj după furtuna de marți. Unde au intervenit pompierii la evacuarea apei

În urma fenomenelor meteorologice de marți, forțe de la toate detașamentele ISU Cluj au intervenit în Cluj-Napoca, dar și în comuna Florești. 

Astfel, s-a intervenit la 15 subsoluri, 10 locuințe, 3 curți, 3 garaje, o hală a unui operator economic. De asemenea, pompierii au ajutat 2 persoane să iasă dintr-un autoturism aflat pe strada Aurel Vlaicu, acesta fiind blocat în apă. S-a intervenit pentru a degaja 2 arbori, dintre care unul căzut pe un autoturism pe strada Izlazului.

În paralel, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au fost solicitați în localitatea Someșu Rece, la un incendiu care a distrus o locuință de aproximativ 40 mp. La fața locului s-au deplasat echipajele de la Gilău și Florești, iar incendiul a pornit cel mai probabil din cauza trăsnetului.

Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod portocaliu de furtună pentru județul Cluj. Mai mult, autoritățile locale au emis și un mesaj Ro-Alert.  Potrivit ANM, marți, 27 august 2024, în intervalul orar 16:15 - 17:15 au fosr semnalate averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

Zonele afectate din județul Cluj au fost: Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Iara, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Moldovenești, Mociu, Sic, Călărași, Cămărașu, Căianu, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Suatu, Petreștii de Jos, Geaca, Tureni, Pălatca, Aiton, Ploscoș;

Comenteaza