Bilanţul ISU pentru minivacanţa de Mica Unire: peste 4.400 de intervenţii, în trei zile

Bilanţul ISU pentru minivacanţa de Mica Unire: peste 4.400 de intervenţii, în trei zile

În perioada 24-26 ianuarie, pompierii au acţionat, la nivel naţional, pentru gestionarea unui număr de 4.474 de situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă (3.597 cazuri SMURD).

În urma solicitărilor primite, echipajele SMURD au acordat prim ajutor calificat unui număr de 3.610 persoane.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 18 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 8 persoane şi-au pierdut viaţa, în judeţele Argeş, Cluj, Galaţi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sibiu şi Olt.

În afara acestor situaţii, pompierii au acţionat pentru stingerea a 511 de incendii, care, în mare parte, au avut drept cauză probabilă utilizarea mijloacelor de încălzire sau instalaţiile electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. În urma acestor cazuri, două persoane şi-au pierdut viaţa.

"În timpul sezonului rece se constată o intensificare a incendiilor produse la locuinţe, evenimente ce pot ameninţa viaţa şi sănătatea populaţiei, precum şi bunurile acesteia. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetăţenii trebuie să conştientizeze riscurile utilizării mijloacelor de încălzire şi a instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii. Verificarea, repararea şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!", transmit reprezentanţii ISU.

Comenteaza