Bilanţul pandemiei COVID-19 în România, până duminică seara

Bilanţul pandemiei COVID-19 în România, până duminică seara

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 66 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în România. Potrivit GCS, cele 66 de noi cazuri înregistrate de sâmbătă până duminică au fost confirmate la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 9 şi 74 ani. Numărul total al cazurilor în România a ajuns astfel la 433, dintre care 64 de persoane, vindecate. Tot duminică, au fost confirmate şi trei decese pe teritoriul ţării.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unităţi medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia a aplicat 520 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia şi unul în Franţa. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 8 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 7 în Italia şi unul în Franţa, au decedat.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20, informează GCS.

Comenteaza