Bloc "mântuit" de Primărie VIDEO

Bloc
După controversele apărute în urma trecerii în legalitate a câtorva proiecte controversate, Primăria a explicat astăzi cum s-a ajuns în situaţia ca ansamblul imobiliar realizat ilegal pe strada Negoiu să fie declarat legal.

Primăria spune că judecătorii sunt cei care au împiedicat demolarea, iar consilierii locali au mers chiar mai departe: au avizat planul urbanistic din zonă.

Potrivit reprezentanţilor primăriei clujene, construcţia ilegală de pe aleea Negoiu, colţ cu strada Dimitrie Gusti, a fost descoperită în 2004. Atunci, un prim bloc avea ridicat, deja, primul etaj. Constructorul a fost amendat cu 1.500 de lei. În 2005, a fost descoperit cel de-al doilea bloc, în stadiul de fundaţie, pentru care s-a dat o amendă de 1.000 de lei. În cazul ambelor imobile s-au deschis procese în instanţă, primăria solicitând demolarea lor.

Între timp, în 2006, primarul Emil Boc i-a dat proprietarului o amendă-record de 100.000 de lei, după cum susţin reprezentanţii Primăriei, pentru fundaţia unui al treilea bloc. Acesta nu a mai fost construit.

În schimb, cele două blocuri deja ridicate au rămas în picioare, iar, în urmă cu două zile, consilierii locali au decis să legalizeze ilegalitatea.

Trocul constructorului cu Primăria, pentru trecerea din ilegalitate în legalitate, a presupus reducerea acestui bloc neterminat la doar două etaje, desfiinţarea fundaţiei celui de-al treilea bloc, iar, pe acel amplasament, realizarea acestor garaje, iar ultima înţelegere îi impune şi realizarea unui parc cu acces public.

Reporter: Valentin Mălăescu
Imagine: Radu Zincă

Comenteaza