Boc: Dacă România era condusă de sindicate, era demult în colaps economic

Boc: Dacă România era condusă de sindicate, era demult în colaps economic
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii Arad-Timişoara, că, dacă sindicatele ar fi condus România, ţara ar fi fost "demult în colaps economic".

Întrebat dacă în cazul în care sindicaliştii de la CNSLR Frăţia vor picheta congresul de alegere a conducerii Comisiei naţionale a PDL şi şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, îi va invita pe liderii sindicatului la discuţii, Boc a spus că va purta discuţii cu aceştia.

"Dacă România era condusă de sindicate, atunci era demult în colaps economic şi acest lucru se poate vedea raportându-ne la ce se întâmplă în Europa. Sindicatele sunt parte a acestei ţări, la fel ca toţi românii şi ei au aceleaşi responsabilităţi să mergem înainte", a spus Boc.

Reprezentanţii CNSLR Frăţia au afirmat că este posibil să picheteze lucrările convenţiei PDL de la Timişoara.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au vizitat, vineri dimineaţă, şantierul autostrăzii Arad-Timişoara.

După vizita făcută, vineri dimineaţă, pe şantierul autostrăzii Arad - Timişoara, premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, vor participa, împreună cu alţi membri PDL ai Cabinetului, la deschiderea congresului de alegere a conducerii Comisiei naţionale a PDL pentru infrastructură, energie şi mediu şi la o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PDL, unde sunt aşteptaţi aproximativ 1.300 de democrat-liberali.

Potrivit organizatorilor, la acest eveniment, care va începe la ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara (CRAFT), vor mai participa, printre alţii, Elena Udrea, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Sorin Frunzăverde, Ioan Oltean, Traian Igaş, Mircea Toader, Gheorghe Ialomiţianu, Daniel Funeriu, Valerian Vreme şi Sulfina Barbu.

De asemenea, în cursul după-amiezii de vineri, la CRAFT va avea loc şi o şedinţă a Comitetului de Conducere Judeţean al PDL Timiş.

De la ora 13.00, tot la CRAFT, va avea loc o dezbatere cu tema "Regionalizare, reforma statului şi măsuri de relansare economică", eveniment la care vor participa preşedintele PDL Emil Boc şi alţi 450 de invitaţi: oameni de afaceri, miniştri ai PDL şi membri din conducerea centrală a partidului.

 

Comenteaza