Boc: Scrisoarea FMI prevede majorări salariale doar în 2012, dar şi reduceri de personal

Boc: Scrisoarea FMI prevede majorări salariale doar în 2012, dar şi reduceri de personal
Proiectul scrisorii de intenţie convenită cu FMI în urma actualei misiuni de evaluare, desfăşurată în iulie-august, prevede majorări salariale doar pentru anul viitor, dar condiţionat de progrese înregistrate în reducerea numărului de angajaţi, prin plecări voluntare, a declarat premierul Emil Boc.

El a arătat, la postul public de televiziune, că o altă condiţie stabilită în scrisoarea FMI pentru recuperarea tăierilor salariale din sectorul bugetar este ca ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile să nu depăşească 7,2%.

Şeful Guvernului a precizat astfel că politica reducerii numărului de salariaţi în sectorul bugetar, prin angajarea unei singure persoane la şapte posturi vacantate, va continua, numărul actual de bugetari fiind cifrat la 1,233 milioane persoane.

"Noi lucrăm pe foarte multe scenarii de lucru, printre care inclusiv o componentă prevăzută pentru luna octombrie, dar cu foarte multe variabile. Măsurăm de mai multe ori şi decidem o singură dată. Vom putea decide când avem toate datele pe masă. Varianta de bază prevede majorări salariale începând cu 1 ianuarie 2012", a spus Boc.

Premierul a declarat, anterior, că în coaliţie nu s-a discutat despre o eventuală majorare a salariilor începând cu luna octombrie 2011, el precizând că obiectivul este ca de la 1 ianuarie 2012 să înceapă recuperarea diminuării salariale.

Şi ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că este prematur să se vorbească despre majorarea salariilor, el precizând din nou că rectificarea bugetară vizează bani pentru investiţii şi plata arieratelor.

Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, a declarat, pentru "Gândul", Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, precizând că s-a discutat despre un procent de 5%.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, duminică, într-o conferinţă de presă, că face un apel "la seriozitate" din partea partidelor politice, în special a celor ce alcătuiesc majoritatea guvernamentală, subliniind că "nu este de tolerat niciun fel de populism".

Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţiilor bugetari, afirmă şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

"Guvernul va lua o decizie referitor la cât de mare va fi creşterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul în care va fi adoptată. Nu ar fi înţelept nici din partea mea, nici din partea lor, să spunem în acest moment care va fi decizia. Din punctul lor de vedere (al Guvernului - n.r.) există spaţiu pentru creşterea salariilor, dar trebuie să aşteptăm până la acel moment pentru a fi siguri. Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar. Există încă o supraangajare în sectorul public", a spus Franks.

Atât în precedentul acord cu FMI, cât şi în actuala înţelegere cheltuielile cu personalul sunt limitate în sume absolute, iar orice majorare salarială este posibilă doar în acest spaţiu.

În acordul încheiat în luna mai, Guvernul se angajase la reducerea personalului bugetar în limita a 1,29 milioane de salariaţi.

 

Comenteaza