Bode, noi declarații despre plagiatul în cazul tezei de doctorat: "Nu am încălcat nicio prevedere legală"

Bode, noi declarații despre plagiatul în cazul tezei de doctorat: "Nu am încălcat nicio prevedere legală"
| Foto: Facebook/Lucian Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că a respectat legea în ceea ce priveşte întocmirea tezei sale de doctorat.

"În România, există o singură instituţie abilitată să propună acordarea sau retragerea titlului de doctor şi anume CNATDCU. Eu, în 2018, respectând toate prevederile legale în vigoare atunci, având un dosar complet, cu tot cu ce înseamnă raport antiplagiat, raport de similitudine, raportul comisiei formate din profesori universitari proveniţi din trei universităţi de prestigiu din România. (...) am depus la CNATDCU acest dosar, iar după zece luni, în iulie 2019, CNATDCU avea trei variante: să propună completarea dosarului, să respingă propunerea şcolii doctorale sau să propună Ministerului Educaţiei acordarea titlului de doctor. A ales varianta a treia, în urma analizării respectării tuturor prevederilor legale. (...) Am convingerea, garanţia, certitudinea, curajul să spun aici, în faţa dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, le-am făcut la virgulă, am parcurs fiecare procedură la virgulă, tocmai pentru a nu fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. (...) Am această împăcare că am respectat legea", a afirmat Lucian Bode.

Oficialul a subliniat că discuţiile legate de plagiatul tezei sale de doctorat au fost lansate în mod nejustificat de USR. Ministrul a comentat declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la necesitatea analizării situaţiei create de teza sa de doctorat şi a luării unei decizii până la rotativa guvernamentală, afirmând că o astfel de hotărâre va fi luată, astfel încât PNL să nu aibă de suferit.

"Omul politic trăieşte din percepţii. Percepţia pe care cei de la 'Uniunea Sabotăm România', demolatorii acestei ţări, căci cu asta se ocupă ei, cu demolarea, au încercat să construiască în spaţiul public a fost una că am greşit, că am plagiat, că sunt un hoţ şi aşa mai departe, aruncând cu injurii, cu acuzaţii nefondate, investind milioane de euro din bani publici în campanii de promovare şi atacuri la adresa mea. După această campanie, eu am determinarea să arăt că adevărul este cel despre care vorbeam. Am explicat aceste lucruri în PNL, în urmă cu o săptămână, cei care m-au susţinut şi în funcţia de ministru şi în funcţia de secretar general. Voi explica aceste lucruri ori de câte ori va fi nevoie şi PNL fiţi convinşi că va lua o decizie, împreună cu mine, în acest caz, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării", a menţionat Bode. 

Etichete
Comenteaza