Bomba cu ceas din centrul Clujului

Bomba cu ceas din centrul Clujului
O parte a podului Traian s-a prăbuşit vineri dimineaţa. Semnalele de alarmă trase în ultimele luni nu au “mişcat” autorităţile locale.

Podul Traian, vechi de aproape 80 de ani ar trebui reconstruit, sunt de părere inginerii constructori de drumuri şi poduri din Cluj-Napoca. Edilii oraşului iau în discuţie, în această săptămână, soarta podului, după ce vineri dimineaţa, o porţiune de 20 de metri din pod s-a surpat. Incidentul s-a produs la doar 4 luni după ce o bătrână de 83 de ani din Cluj-Napoca era să cadă în Someşul Mic, în luna aprilie, din cauza unei găuri în pod. Autorităţile încă nu ştiu cine cu cine se vor întâlni astăzi, ori ce se va întâmpla cu podul. Între timp, inginerii susţin că, în lipsa unor recondiţionări atente, podul din Cluj-Napoca ar putea avea aceeaşi soartă ca podul 9340 peste Mississippi: construcţia s-ar putea prăbuşi integral.

Specialiştii în construcţia de drumuri şi poduri din Cluj susţin că pe podul Traian ar trebui interzisă circulaţia troleibuzelor, precum şi a altor maşini care depăşesc 7 tone, altminteri construcţia s-ar putea surpa cu totul. În urma incidentului de vineri nu a fost făcută vreo expertiză tehnică a podului. Autorităţile ridică din umeri şi spun că soarta podului va fi discutată astăzi, informal. Nu s-a convocat nicio şedinţă de Consiliu Local. Inginerii constructori susţin că restricţiile de viteză pe pod impuse de Primăria Cluj-Napoca, în urma incidentului, sunt insuficiente.

Podul care leagă strada Traian de Piaţa Mihai Viteazul, s-a surpat vineri dimineaţă, pe o porţiune de 20 de metri. Aflate în concediu de Sfântă Maria, autorităţile au ridicat din umeri. Deocamdată, se vor întâlni toţi factorii implicaţi, ca să "discute" ce se va întâmpla. După 12 ore de la producerea incidentului, maşinile puteau circula pe partea carosabilă, cu o restricţie de viteză.

Inginerii constructori contactaţi de ZIUA de CLUJ, susţin că în starea în care e, podul s-ar putea surpa de tot. Experţii susţin că s-a produs o ruptură de armătură, iar trotuarul a rămas suspendat pe o conductă.

"Podul trebuie consolidat, nu e suficientă o restricţie de viteză. După ce am văzut, toată placa trebuie refăcută. Trebuie verificate şi consolidate grinzile şi, dacă rezistă, trebuie făcută armătura, turnată o placă de beton şi refăcute trotuarele şi apoi hidroizolaţia. Trebuie consolidate grinzile între ele şi văzută placa de beton, în funcţie de ce e dedesubt. Culeele trebuie verificate, de asemenea", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, inginerul de drumuri şi poduri Florin Giurgiu.

În opinia constructorilor, pe pod ar trebui interzisă circulaţia autobuzelor, troleibuzelor, precum şi a autovehiculelor care depăşesc 7 tone.

"Ar trebui avute în vedere şi restricţiile de tonaj la sub 7 tone şi restricţionat traficul greu, inclusiv al autobuzelor şi al troleibuzelor, pentru că se poate strica şi mai tare, la fel cum s-a întâmplat în Mississippi. Pentru iarnă, ar trebui avut grijă cu ce substanţe se intervine, pentru că armătura se poate coroda", a completat inginerul Giurgiu, care a realizat, în cariera sa, peste 200 de poduri.

Podul 9340 peste Mississippi, construit în 1961, s-a surpat integral în 2007. Podul Traian a fost construit în 1937, iar ultima consolidare s-a făcut în urmă cu aproape 40 de ani, în 1972.

"Nu s-a intervenit în ceva minor şi s-a ajuns la o ruptură de armătură. Se ştia ce se poate întâmpla", a comentat Giurgiu. Potrivit experţilor, consolidarea podului s-ar putea face într-un an.

Directorul Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC) Cluj-Napoca susţine că situaţia nu este una atât de gravă, încât să necesite restricţii de tonaj pentru o perioadă atât de lungă. Vineri, pentru 4 ore, transportul în comun a fost închis pe podul Traian şi deviat pe strada Dacia. Reprezentanţii RATUC susţin că circulaţia celor 8 autobuze şi troleibuze care traversează podul Traian ar putea fi deviată pentru cel mult o lună.

"Există soluţie pentru devierea traficului, dar deocamdată nu e cazul. Din câte am înţeles, modernizarea se va face cu restricţii de viteză. Sunt soluţii provizorii, pentru o lună, să deviem circulaţia pe strada Dacia, sunt soluţii tehnice. Direcţia tehnică şi cei de la siguranţa circulaţiei vor decide", a arătat directorul RATUC, Liviu Neag.

De cealaltă parte, autorităţile în subordinea cărora se află administrarea podului, susţin că incidentul s-ar fi petrecut din cauza maşinilor care ar fi circulat pe trotuare. Viceprimarul municipiului, Gheorghe Şurubaru, singurul prezent vineri la pod, într-o zi de concediu aprobată la nivel naţional, a explicat că soarta construcţiei va fi stabilită în urma unei şedinţe informale de astăzi. Experţii Primăriei Cluj-Napoca, prezenţi vineri la pod, în urma situaţiei semnalate de ZIUA de CLUJ, nu au făcut vreo expertiză tehnică a construcţiei în urma incidentului.

"Ne vom întâlni mâine cu toţi factorii implicaţi şi vom decide ce vom face mai departe. Eu nu am spus că vom convoca o şedinţă de Consiliu Local. Există expertiza şi studiul de prefezabilitate al proiectul pentru a vedea ce se va întâmpla cu podul. Vineri nu a fost făcută vreo expertiză", a clarificat, pentru ZIUA de CLUJ, Gheorhe Şurubaru.

Circulaţia pe pod a fost închisă doar 4 ore. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a arătat că dacă ar fi fost afectată structura carosabilă ar fi putut solicita închiderea circulaţiei mai devreme.
"Nu avem specialist în construcţii. Dacă apăreau în pod probleme vizibile şi în partea carosabilă, puteam solicita Primăriei închiderea podului", a punctat, pentru ziuadecj.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj au fost, şi ei, în concediu vineri. Contactaţi telefonic, ofiţerii de serviciu susţin că nu ştiau că s-a surpat o parte din podul din centrul municipiului.


"Nu am ştiut. Mă interesez. Trebuie să vedem dacă e vorba despre un drum judeţean sau nu.(...) E podul Primăriei. Nu avem nicio tangenţă cu ei. E strict problema lor", a arătat atunci ofiţerul de serviciu al DRDP Cluj, Dorin Baciu.

Au cerut ajutor de la Kiat

Primăria Cluj-Napoca a cerut ajutorul firmei Kiat pentru a îndepărta trotuarul surpat.

"Am intervenit la solicitarea Primăriei cu un buldoexcavator, utilaje de mică mecanizare, un trailer şi două macarale, la ora 10:30", a arătat reprezentantul Kiat, Cristina Pop.
În continuare, circulaţia pentru pietoni şi autovehicule este deschisă pe podul Traian.

 

Comenteaza