Bombă veche de peste 80 de ani, găsită în Cluj în timpul unor lucrări. Pirotehnicienii au intervenit

Bombă veche de peste 80 de ani, găsită în Cluj în timpul unor lucrări. Pirotehnicienii au intervenit
| Foto: isu cluj

În timpul unor lucrări la rețeaua de apă și canalizare dintr-o comună din județul Cluj, muncitorii au descoperit o bombă de aruncător veche.

Echipa pirotehnică a ISU Cluj a desfășurat, în această dimineață, o misiune de asanare în localitatea Copăceni, comuna Săndulești. 

"În timpul unor lucrări efectuate la rețeaua de apă și canalizare, a fost descoperită o bombă de aruncător, calibrul 82 mm, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Persoanele aflate la fața locului au apelat imediat numărul unic de urgență, iar pirotehniștii au ridicat bomba în condiții de maximă siguranță. Muniția va fi ulterior distrusă în cadrul unei misiuni specifice", a transmis ISU Cluj. 

Este important de reținut faptul că elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase.

Astfel, în cazul în care sunt descoperite, trebuie apelat imediat numărul 112. Totodată, trebuie luate în calcul următoarele aspecte:

  • Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
  • Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
  • Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
  • Nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
  • Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
  • Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții;
  • Lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă.
Comenteaza