Brancardierul înjunghiat de Gore cere 10.000 de euro pentru împăcare

Brancardierul înjunghiat de Gore cere 10.000 de euro pentru împăcare
Apelul făcut de Marius David, zis Gore, la sentinţa prin care a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor se apropie de final. Până în septembrie ar trebui să survină şi o împăcare cu victima, plătită de Gore cu 10.000 de euro.

Gore a fost adus astăzi, în cătuşe, la Curtea de Apel Cluj, unde a venit şi victima sa, brancardierul Augustin Câmpean. Judecătoarea Claudia Ilieş a admis o amânare în vederea împăcării între cele două părţi. "Am ajuns la o înţelegere pentru o sumă de bani, dar, din păcate, nu am ajuns să-i strângem şi să îi punem în contul victimei. Am dori un termen de două săptămâni pentru a depune banii. Victima e dispusă să se împace cu clientul meu dacă se ajunge la o înţelegere", a explicat avocata Geanina Costea Cuc, care îl reprezintă pe Gore alături de avocata Monica Dairatani.

Avocata Monica Dairatani a arătat pentru ZIUA de CLUJ că suma pe care o cere brancardierul pentru a se împăca cu agresorul, situaţie care ar duce la reducerea pedepsei, se ridică la 10.000 de euro.

 

Comenteaza