Cabinele de vot, instalate în avans la școala unde va vota Emil Boc, i-au lăsat pe elevi fără distanţare
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Sep 2020, 07:54
- Eveniment
- Ascultă știrea
Se întâmplă la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, de unde o învăţătoare de la clasa pregătitoare le bate obrazul primarului Emil Boc și inspectorului școlar general al ISJ Cluj, Marinela Marc.
”Cum este posibil să fie instalate în sălile de clasă cabine de vot încă de luni după-amiaza, în condițiile în care alegerile locale au loc duminica viitoare? Și asta fără ca noi, profesorii care ne desfășurăm activitatea în acele săli, alături de elevii noștri, să fim anunțați în prealabil?
Știți că ne încurcă foarte tare cabinele dumneavoastră de vot? Știți că nu mai putem păstra distanța minimă de 1 m între bănci, distanță care e oricum mult prea mică pentru a ne simți în siguranță? Știți că avem în clase 25-30 de elevi care fac cursuri într-o singură tură, iar acum ne înghesuim și mai tare ca să facem loc cabinelor dumneavoastră de vot? Să vă fie rușine!”, a spus învățătoarea Romana Chișu.
Învăţătoarea a spus că, în plus, marți au început lucrări de zugrăvire la intrarea în școală. De ce atâta exces de zel și bătaie de joc din partea conducerii unității respective de învățământ?
Probabil că zelul alegerilor i-a cuprins pe cei de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” deoarece la acea unitate de învăţământ se pare că va vota primarul Emil Boc, care locuiește în apropiere, și totul trebui pregătit din timp pentru ziua de duminică, astfel încât edilul să fie mulțumit, iar cei care se ocupă de organizarea secțiilor de votare să nu se streseze prea tare cu instalarea cabinelor de vot pe ultima sută de metri.